adventistbanat.ro

Meniu

Pe drum de 15 ani…

9 decembrie 2015

Pentru toţi cei care iubesc Casa Orhideea din localitatea Beliu, 26 noiembrie 2015 a  însemnat popasul în care ne-am oprit pentru o zi şi privind în urmă am revăzut drumul străbătut de 15 ani de acest cămin destinat copiilor uitaţi  de părinţi dar îmbrăţişaţi de Dumnezeu prin noi. A fost o frumoasă reuniune a tuturor celor care de-a lungul vremii s-au rugat, au vizitat şi au dăruit acestei case.

Chiar dacă a fost o zi de joi, familia invitată în jurul celor 11 copii ai Casei Orhideea a fost compusă din 100 de fraţi şi surori încântaţi de drumul parcurs, sponsori discreţi, dar cu inimi şi buzunare largi. Direcţia Generală a Protecţiei Drepturilor Copilului a fost reprezentată de către dir. Erika Stark, Primăria şi Poliţia Beliu de către contabilul şef Radu Milian şi comisarul şef Munteanu, Primăria şi Poliţia oraşului Ineu de primarul Călin Abrudan și comisarul şef Aurel Zaharia, Federaţia ONG-urilor evanghelice de dir. Raul Stepan, Liceul Tehnic din Beliu de dir. Sarkozi Mihai, iar delegaţia Conferinţei Banat a fost condusă de pastorul Mihai Maur.

Luările de cuvânt ale invitaților au conținut trimiteri clare spre Dumnezeu şi iubirea creştină, la care s-a adăugat o aducere aminte prin imagini a evenimentelor fericite a celor 15 ani.

Asistența s-a delectat ascultând imnurile interpretate de către de-acum tinerii Casei Orhideea cât şi de către grupul Sublim.

Festivitatea s-a încheiat cu încrederea că așa cum a făcut-o până acum, Domnul va fi alături de noi şi pentru următorii 15, 20, sau 30 de ani.

Încheiem cu un cuvânt de apreciere pentru administratorul acestui așezământ, Sorin Filtero și soția Mirela, pentru organizare și implicarea cu tot sufletul.

Mulţumim tuturor pentru toate gândurile de bine şi faptele de bunătate exprimate spre acest cămin primitor…

 

 

 

 

Pastor Ţărmure Marcel

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *