„Împreună Pentru Oameni”, 2-12 mai 2023, Iași

Campania de Proiecte „Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, are ca scop oferirea de servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional, și se derulează în municipiul Iași, în perioada 2-12 mai.
Proiectul principal se numește “Din Grijă Pentru Tine” și este organizat ca un spital de campanie, amenajat în Sala Polivalentă (Sporturilor) din Iași, cu 33 de cabinete și se desfășoră în perioada 7-9 mai, între orele 10:00-18:00. Între 1 și 8 mai, câteva mii de persoane se pot programa pe site-uliasi.dingrijapentrutine.ro sau la numărul 0373810810 pentru ecografii, consultații și analize gratuite.
Cei înscriși vor beneficia, în limita locurilor disponibile, de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, dermatologie, ORL, oftalmologie, urologie, diabet, nutriție și boli metabolice, reumaologie și altele. Se vor efectua, de asemenea, ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler vascular, screening pentru hepatita B și C, osteodensitometrie, și altele. În ziua de luni, 8 mai, este programată o conferință de presă la Sala Polivalentă, la care vor participa oficialități, persoane din administrația locală și organizatori.
Dintre acțiunile care se vor desfășura în perioada Campaniei menționăm: donare de sânge, sprijin material pentru persoanele asistate social, servicii de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități ce vor fi programate pentru consultații. În sala de seminarii a Casei Muzeelor, în perioada 7-11 mai, între orele 19:00 și 20:00, vor avea loc prezentări medicale cu rol educațional și de conștientizare privind bolile frecvente cu impact medico-social important. De asemenea, în această perioadă se vor susține seminarii de familie precum și un simpozion ce va avea ca temă principală programul de renunțare la fumat “Renunți și câștigi”. Intrarea este liberă.