adventistbanat.ro

Meniu

Festivalul de creație AMiCUS 2016

29 noiembrie 2016

În perioada 25-27 noiembrie 2016 a avut loc la Timișoara Festivalul de creație AMiCUS 2016 „Scop: Reconfigurare traseu”. Am văzut provocări noi, am cunoscut oameni noi și am trăit experiențe noi.
Este de apreciat sinceritatea și responsabilitatea de care au dat dovadă participanții care, apelând la puțină vulnerabilitate, și-au expus gândurile într-o formă sau alta!
Am învățat că talentele noastre pot deveni creații autentice și de impact, atâta timp cât nu le ținem în lanțurile fricii și ale lipsei de curaj! Diversitatea și-a făcut simțită prezența prin momentele de creație și prin tot ceea ce a fost prezentat în față: de la poezii și discursuri până la scenete și clipuri, și bineînțeles, muzică! Am avut parte de cuvânt… Cuvânt al cărui scop nu este să locuiască printre oameni, ci în oameni…!  Am fost împreună timp de două zile pentru a demonstra că știm să fim creativi in slujirea  semenilor de aceeași vârstă cu noi. Am luat decizii înțelepte pentru viața noastră spirituală chiar dacă aceasta implică uneori o reconfigurare a traseului după voia lui Dumnezeu.

Mulțumim tuturor celor implicați în pregătirea și realizarea acestui festival: filiala locală AMiCUS, conducătorii departamentului Tineret de la conferință și Uniune, bucătăresele, și în general celor 700 de tineri participanți!

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *