adventistbanat.ro

Meniu

Convenția Națională ASI România 2022

23 noiembrie 2022
Convenția Națională ASI România va avea loc la Sângeorgiu de Mureș, Centrul de Evenimente RAB, 25-26 noiembrie 2022.

Tema evenimentului este ,,Isus vine. Acționează!”

Vă așteptăm să participați la evenimentul care va începe vineri seara, la ora 19:00, și va continua sâmbătă dimineața cu un program în două părți: 10:00 -11:00 și 11:30 – 13:30, în cadrul căruia vom avea ocazia să împărtășim experiențe și să descoperim metode noi de răspândire a Evangheliei. Vom afla care vor fi proiectele susținute și propuse pentru finanțare în anul 2023. Convenția se va încheia sâmbătă seara printr-un concert festiv – reuniune muzicală – care debutează la ora 18:00.

Suntem onorați să-l avem ca invitat special pe pastorul Guillermo E. Biaggi. Acesta, împreună cu soția, Sybel Luz, a slujit, în decursul anilor, pe trei continente. A fost trezorier la nivel de Conferință, Uniune și Diviziune, apoi, președinte al Diviziunii Euro-Asia (fostele țări sovietice), unde a activat 15 ani. Toți cei patru copii ai dumnealor sunt misionari în patru țări diferite. În prezent este vicepreședinte general al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, poziție pe care o deține din anul 2015.

Sperăm că acest eveniment ne va aduce mai aproape unii de alții și de Dumnezeu. Prezența dumneavoastră este importantă pentru noi!