adventistbanat.ro

Meniu

Ziua exploratorilor în Conferința Banat

1 decembrie 2019

Macea

În primul Sabat al lunii noiembrie, în biserica din Macea a fost marcată Ziua Exploratorului printr-un program special susținut de către grupa ,,Rază de Speranță” Macea. Pe parcursul programului diversificat, s-a încercat găsirea unui răspuns la întrebarea:,,De ce să nu fugi de Dumnezeu?”

Au fost prezentate cântece, poezii, teme și un interviu, la care exploratorii din Macea au contribuit într-un mod creativ, programul fiind completat de experiențele fraților mai în vârstă din comunitate, cu care grupa are o colaborare foarte bună.

(Instructori explo, Camelia și Gabi Nicola)

Marghita

Cu ocazia Zilei Exploratorilor, biserica din Marghita a prins culoare, prin programul pregătit special pentru acest Sabat! Prin poezie, cântece și mesaj, grupa de exploratori a avut în atenție un singur lucru: slujirea! Festivitatea a fost urmată de o activitate practică, anume o vizită la Casa de bătrâni “Caritas”, din Marghita, unde exploratorii au adus bucurie celor 25 de bătrâni, nu doar prin darurile lor materiale, cât mai ales prin muzică și dialogul avut cu cei de-acolo. Cu apreciere pentru instructori și pentru părinții implicați, reținem că ceea ce este etern începe din cotidian!

(Mihaela Zaha, coordonator licu&explo, Zona Nord)

Bethausen, Făget, Margina, Simeria

În luna noiembrie , plini de entuziasm și de  bucurie, exploratorii din zona de sud-est a conferinței Banat și-au sărbătorit ziua. Prin cântec, poezii și cuvintele  Scripturii, au împărtășit din Dragostea ce le-a încălzit inima și au deschis înaintea celor prezenți cartea cu amintiri a  anului 2019. Apoi, cu solemnitate, și-au reafirmat  angajamentul de a fi servi ai Domnului, a-i iubi pe oameni, a ocroti natura și a trăi conform legii exploratorului. Comunitățile din Bethausen, Făget, Margina și Simeria au primit cu  brațele deschise  aceste raze galbene purtătoare de lumină și speranță, ce le-au reînviorat focul credinței, și le-au retrezit în suflet dorința de a explora  cât mai curând, împreună cu Mântuitorul,  mii de galaxii.

(Adrian Petrache, instructor Lugoj)

Târnova

În după-amiaza Sabatului din 30 noiembrie, la Târnova a avut loc o întâlnire a exploratorilor din Zona Centru. Biserica a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 100 de vizitatori. Bucuria revederii a fost mare, iar timpul petrecut împreună s-a scurs repede și frumos. Am privit în urmă la anul explo care s-a încheiat și am fost recunoscători lui Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă, pentru oamenii minunați pe care i-a pus în viața noastră și pentru fiecare activitate la care am participat.

La întâlnire au fost prezenți exploratori din Timișoara Betania, Arad Salem, Macea, Cuvin, Covăsânț, Măderat și Târnova. Mulțumim instructorilor pentru slujirea și implicarea de pe tot parcursul anului și părinților pentru sprijinul acordat. Mulțumim și pastorului Florin Orodan și gazdelor noastre pentru căldura cu care ne-au primit și pentru tot ce au pregătit pentru noi!

(Ovidiu Pescar, coordonator zonal explo)

 

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.