adventistbanat.ro

Meniu

Vitamina B12

1 februarie 2019

Vitamina B12 este o vitamină solubilă în apă, cunoscută și sub numele de cobalamină. Este una dintre vitaminele esențiale pentru oameni, deficit având în special cei vegetarieni, vegani. Este poate cea mai disputată vitamină între adventiști, și nu numai. Medicii nu testează în mod obișnuit nivelul de vitamină B12, astfel încât deficitul poate trece neobservat. În timp, deficitul de vitamină poate provoca anemie, leziuni ale nervilor și poate chiar afecta memoria și raționamentul.

Cât de mult ai nevoie?

În mod normal, necesarul zilnic de B12 este de aprox. 2-3 micrograme la adultul de 70 kg.

Stări de deficiență

Deficitul de vitamina B12 se manifestă prin: stări de oboseală accentuată, dereglări ale ciclului menstrual, anemie, pierderi de memorie, depresie, anxietate, iritabilitate, palpitaţii, dezorientare, greţuri, balonări și arsuri la nivelul cavităţii orale.

Au risc crescut de deficit de vitamina B12:

  • Persoanele care au 50 de ani sau mai mult. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, celulele stomacului devin mai puțin eficiente și secretă mai puțin acid clorhidric, ceea ce înseamnă că absorb o cantitate mai mică de vitamina B12.
  • Persoanele care suferă de afecțiuni gastrointestinale, cum ar fi boala celiacă, boala Crohn sau care au suferit o operație de micșorare a stomacului.
  • Persoanele vegane/vegetariene. În cazul în care ai renunțat la toate produsele de origine animală, trebuie să iei în considerare utilizarea cerealelor fortificate sau administrarea unui supliment de vitamina B12. Este deosebit de important ca femeile însărcinate vegane și cele care alăptează să discute cu medicul despre aportul adecvat de vitamina B12 atât pentru sănătatea lor, cât și a copilului. Bebelușii care nu primesc necesarul de vitamina B12 pot suferi leziuni neurologice permanente.

Unde o putem găsi?

Cele mai cunoscute și bogate surse de vitamina B12 sunt ficatul și carnea. Este prezent în cantități mici în lapte și produse lactate.

Printre alimentele vegane considerate surse bune de vitamina B12 se numără cerealele îmbogățite cu B12 (verifică eticheta), spirulina, chlorella și alte alge de același tip, iarba de orz, vlăstarii, algele nori și alte tipuri de alge marine, laptele vegetal, ciuperci, alimente fermentate și drojdia inactivă. Însă multe dintre acestea sunt controversate din cauză că vitamina B12 pe care o conțin nu este o vitamină B12 veritabilă, ci una analogă, despre care se crede că nu este absorbită de corp.

Multivitaminele conțin și vitamina B12. De asemenea, sunt disponibile sub formă de dropsuri sau spray-uri cu metilcobalamină, care se pot administra sublingual și pot rămâne mai mult timp în tractul digestiv. De asemenea, există și injecții cu vitamina B 12.

Este bine să îți faci din când în când analizele să vezi care este nivelul tău de B12 în sânge și în funcție de asta să încerci mai multe surse de B12. Suntem diferiți așa că nu există o formulă unică pentru toți, dar toți avem nevoie de sănătate.

Andrea Vlad, din partea Asociației soțiilor de pastor

Etichete: , ,

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.