Școala Biblică de Vacanță la Darova

Școala Biblică de Vacanță s-a desfășurat în comunitatea Darova în perioada 14-16 iunie.
Au fost zile de bucurie atât pentru noi cât și pentru copiii care au participat într-un număr atât de frumos, surprinzându-ne într-un mod plăcut. Au într-o zi 20 de copii, în altă zi 30 , iar în cele din urmă s-a ajuns la 40 de copii, iar într-o ocazie când au venit mai multe mămici au fost 60 de persoane. Ne-am împrietenit cu ei și vestea bună este că Școala Biblică de Vacanță încă nu s-a încheiat, ci continuă, deoarece copiii sunt interesați și păstrăm legătură cu ei. Au fost jocuri biblice, ghicitori biblice, concursuri, povestioare din Biblie, cântecele despre Isus în limba engleză, dar și lecția de sănătate și sport, mult îndrăgită de copii. I-am invitat și la biserică în Sabat și sperăm cu ajutorul Domnului măcar un suflet să câștigăm pentru Împărăția Sa. Deja, mămicile au început să pună întrebări pastorului și să fie interesate de credința noastră.
De câte ori îi chemăm pe copii, ei răspund prompt la chemarea noastră și prin asta ne încurajează să continuăm cu ei! Domnul fie lăudat!