adventistbanat.ro

Meniu

Între entuziasm și… „trebuie”

25 octombrie 2012

Biserici goale și triste, biserici pline dar reci, priviri amintind de istorii, rostiri de lemn în cuvinte strivite. În Cer așteptări, pe Pământ frământări de tot felul. Îngeri răi robotind prin biserici și case, îngeri buni izgoniți de păcate ascunse. Oameni luptând pentru nume, oameni trudind pentru pâine. Șase zile doar ale noastre, a șaptea a Lui dar prea obosită de goana primelor șase. Se pot scrie în felul acesta radiografii nesfârșite. Varianta cea mai comodă ar fi să văruim și de acum înainte frumoasele noastre morminte, dar nu înăuntru pentru că doare mirosul, ci doar pe afară, dorind să pară curate. Putem privi și mâine, că doar avem experiență, partea de afară a blidului și să trăim liniștiți mai departe (Ez.16:49), sau putem intra în morminte (Mat.23:27) pentru a lua hotărâri radicale. Dacă vi se par prea dure cuvintele de mai sus, vă invit să căutăm o soluție. Care să fie acel element care să ne încălzească privirile, să ne însuflețească bisericile, să țină îngerii buni mai aproape?

Sunt convins că sunt multe posibile răspunsuri la această întrebare. Dar doresc să vă amintesc un singur cuvânt care, deși nu pare din sfera spirituală, este motorul vieții; da, chiar și al vieții spirituale. Cuvântul este entuziasm. Îl cunoaștem, îl auzim rostit, vorbim noi înșine despre el, dar câți dintre noi îl trăim? Înainte de a mai scrie altceva vreau să vă spun că la fel ca și oamenii, cuvintele au dușmanii lor. Bănuiți care ar fi cuvântul-dușman al entuziasmului? Poate că sunt mai multe, dar mă voi referi la unul singur: trebuie. Nu mă credeți? Am să vă ofer câteva exemple de care m-aș bucura să fiți total străini. „Aș avea atâtea de făcut, dar trebuie să merg la repetiția de fanfară.” „Am atât de muncă și chiar acum trebuie să tăiem lemnele la biserică.” „Iar trebuie să predic sâmbătă.” „Sunt atât de aglomerat astăzi și trebuie să studiez și Biblia.” „Chiar trebuie să spun și eu poezie?” „Dacă trebuie neapărat, merg și eu în misiune; trebuie să facă cineva și asta.” Vă par familiare astfel de enunțuri? Și câți alți trebuie nu sunt rostiți de noi, cei care trebuie să fim creștini? Până la urmă trebuiesc făcute toate, că doar trebuie să fim mântuiți, nu-i așa? Deși poate a fost supărătoare repetarea acestui cuvânt fără vină, cred că suntem la acea răscruce a timpului când avem nevoie cu sinceritate să ne adresăm o întrebare: entuziasm sau trebuie?

Privind în Sfânta Scriptură nu pot să nu remarc anumiți oameni: Iosif căutându-și frații, Moise optând pentru ștergerea lui din listele Cerului, Daniel mereu constant în rugăciune, Solomon permanent crescând în cunoștințe, profeții rostind frecvent cuvântări nepopulare, Ștefan predicând, Pavel în fața mai marilor lumii. Studiindu-le cu atenție viața, observăm cu ușurință că entuziasmul a fost forța care i-a făcut să fie oameni puternici cu rezultate marcante.

Suntem la începutul unui nou an evanghelistic. El poate trece tăcut, fără gălăgia planurilor îndrăznețe, lipsit de vitalitate și entuziasm și plin de monotonia nelipsitului trebuie. Ca biserică am fi nedrepți dacă am spune că ne lipsesc binecuvântările lui Dumnezeu. Nu am avea o evaluare corectă dacă ne-am plânge de lipsa darurilor spirituale. Nu am fi suficient informați dacă am crede că ducem lipsă de programe suficiente. Dar dacă vrem să fim lipsiti de simptomele Laodiceei, dacă vrem să curățăm și interiorul dormitorului rece, suntem constrânși să recunoaștem că ne lipsește entuziasmul.

Este interesant cât de asemănătoare este definiția entuziasmului cu cea a unui cuvânt forte bine cunoscut de noi din Biblie, râvna. Din lipsă de spațiu vă las pe dumneavoastră să comprați definițiile. Un text al Cărții Sfinte merită însă amintit: „Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te.”(Apoc. 3:19 u.p.) De ce oare această ordine? De ce mai întâi râvna și apoi pocăința? Nu cumva deoarece nu există pocăință adevărată în lipsa entuziasmului? Oare nu pentru că formele reci împietresc inima, tocesc conștiința și omoară viața spirituală? Nu ar fi mai corect să nu mai facem anumite lucruri decât să le facem fără plăcere, lipsiți de focul din priviri și din inimi? Poate că da, deși nu cred că aceasta este soluția. Soluția nu se află în abandon, ci în redobândirea bucuriei și a motivației corecte. Au rămas celebre în istorie cuvintele Mareșalului Antonescu atunci când soldații români se pregăteau să treacă Prutul în vara anului 1941: „Soldați, recăpătați-vă entuziasmul! Recăpătați-vă iubirea! Recăpătați-vă puterea! Recăpătați-vă interesul pentru chemarea voastră! Entuziasmul va face diferența între noi și armata inamică!” Nu sunt oare valabile aceleași cuvinte și când vorbim despre luptele noastre?

Cu ocazia unei instruiri, un specialist în vânzări a oferit câteva secrete pentru succesul noilor angajați. Unul dintre acestea era următorul: „Folosiți ceea ce vindeți.” Dacă vrem să vedem oameni plini de entuziasm deschizând ușile bisericilor noastre, nu uitați că este necesar ca trebuie, simptom al apatiei noastre, să devină trecut și istorie. Aș îndrăzni chiar să vă propun un motto pentru anul acesta, fiind încredințat că schimbarea se poate produce:” Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui!” Ps. 100:2

 

pastor asistent Claudiu Gâșman

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *