În această secțiune, prin LIVE TEXT, se vor posta informații cu privire la desfășurarea Adunării Elective a Conferinței Banat – Arad, 4 martie 2025

Deschidere Adunare Electivă Conferința Banat
Adunarea Electivă a Conferinței Banat a fost deschisă cu intonarea imnului „Spre slava Ta uniți” și cu rugăciune.
Punct muzical susținut de solista Larisa Anton.
Mesajul Scripturii
Secretarul executiv al Diviziei InterEuropene, pastorul Magyarosi Barna prezintă mesajul Scripturii din Efeseni 4,11-15: Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; … ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Lucrările adunării elective au început
Prevederile statutare au fost îndeplinite, iar în sală sunt prezenți 146 delegați, conform raportului Secretarului Executiv al Conferinței Banat.
Se prezintă Agenda întâlnirii și a fost propusă pentru discuții. A fost votată în unanimitate.
Se lucrează pentru constituirea Biroului de Organizare.
Delegații extraordinari au fost votați.
Lucrările adunării elective au început
Prevederile statutare au fost îndeplinite, iar în sală sunt prezenți 146 delegați, conform raportului Secretarului Executiv al Conferinței Banat.
Se prezintă Agenda întâlnirii și a fost propusă pentru discuții. A fost votată în unanimitate.
Se lucrează pentru constituirea Biroului de Organizare.
Delegații extraordinari au fost votați.
S-a prezentat statutul bisericilor locale înființate: Berechiu și Diosig Trei Gloria.
Raportul Președintelui
Pastorul Mihai Maur, președintele Conferinței Banat, prezintă raportul pentru perioada 2021 – 2025. Raportul a fost votat.

Updated: 04/03/2025 10:44
Alegerea Comitetului de Organizare
După raportul președintelui Mihai Maur, delegații au trecut la alegerea Comitetului de organizare.
Alegerea Comitetului de Organizare
După raportul președintelui Mihai Maur, delegații au trecut la alegerea Comitetului de organizare. A fost votat.

Updated: 04/03/2025 11:26
04/03/2025 11:28
Raportul Secretarului Executiv
Pastorul Claudiu Gâșman, secretar executiv al Conferinței Banat, prezintă raportul pentru perioada 2021 – 2025. Raportul a fost venit.

04/03/2025 11:46
Raportul Trezorierului
Pastorul Abel Iștoc, trezorier al Conferinței Banat, prezintă raportul pentru perioada 2021 – 2025. Raportul a fost votat.

04/03/2025 12:31
Prezentări Instituții
ADRA România – Robert Georgescu


04/03/2025 12:49
Raport Comitet Planuri și Hotărâri
Pastorul Claudiu Gâșman prezintă raportul Comitetului de Planuri și Hotărâri.

Activitatea Comitetul de Organizare
Comitetul de Organizare a venit înaintea Adunării Elective cu propunerile pentru Comitetul de Numiri și Comitetul de Acreditări. Comitetele au fost votate.

Președinte Conferința Banat
Vot final al Adunării Elective Generale: Funcția de președinte al Conferinței Banat va fi ocupată în acest nou mandat de către pastorul Claudiu Gâșman. Dânsul a ocupat slujba de Secretar Executiv Conferința Banat în perioada 2021 – 2025.
Dumnezeu să-l binecuvânteze!

04/03/2025 15:23
Raport Departament Tineret și Slujirea Copiilor
Pastorul Narcis Ardelean, Director Departament Tineret, prezintă rapoartele pentru perioada 2021 – 2025. Rapoartele au fost votate.

04/03/2025 15:33
Raport Departament Școala de Sabat și Lucrare Personală
Pastorul Teofil Brînzan, Director Departament Școala de Sabat și Lucrare Personală, prezintă raportul pentru perioada 2021 – 2025. Raportul a fost votat.

04/03/2025 16:01
Raport Departament Libertate Religioasă și Relații Publice
Pastorul Dănuț Obăgeanu, Director Departament Libertate Religioasă și Relații Publice, prezintă raportul pentru perioada 2021 – 2025. Raportul a fost votat.

Raport Departament Educație
Pastorul Lucian Mercea, Director Departament Educație, prezintă raportul pentru perioada 2021 – 2025. Raportul a fost votat.

Comitet Local Conferința Banat
Comitet local Conferința Banat:
Președinte: Claudiu Gâșman.
Secretar Executiv: Teofil Brînzan.
Trezorier: Robert Demeter.
Școala de Sabat, Lucrare personală, Evanghelizare și Publicații: Mihai Maur.
Tineret și Slujirea copiilor: Narcis Ardelean.
Comitetul a fost votat.
Urmează informații live…