,,Am trecut prin foc și prin apă- dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug” (Psalmi 66-12)

Așa se poate caracteriza cel mai bine experiența prin care Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Caransebeș a trecut în a doua parte a anului 2022. Când ne gândeam că lucrurile vor intra în normalitatea mult așteptată după pandemie, un incendiu pornit din curtea vecinilor a cuprins clădirea Bisericii Adventiste din Caransebeș în data de 27 mai 2022.  Deși pompierii au ajuns repede, lupta cu incendiu a fost anevoioasă și a durat cateva ore. Distrugerile provocate au fost însemnate, atât de apă cât și de foc, însă în ciuda situației atât de neplăcute, am putut vedea mâna Lui Dumnezeu încă din prima zi după incendiu. A fost găsită repede echipa care să refacă acoperișul, apoi încet au început să vină și banii pentru lucrări, donați de Uniunea Adventistă din România, cât și de sponsori mici și mari din 10 țări și de pe 4 continente, puțin câte puțin a adunat suficient. Deși în doar o săptămână acoperișul era refăcut, toate celelalte finisaje au fost terminate abia câteva luni mai târziu, iar pe data de 5 noiembrie 2022 a fost ocazia frumoasă a rededicării locului de închinare, ocazie în care sala a fost neîncăpătoare pentru musafirii veniți din atâtea locuri.  La exact o lună distanță  eram în cadrul Săptămânii de Rugăciune și ne bucuram de o prezență excelentă a membrilor bisericii la închinare. În seara din 5 decembrie 2022 am fost onorați  pentru a doua oară în acest an de vizita președintelui Uniuni Adventiste, pastorul Aurel Neațu care ne-a îndreptat atenția spre Domnul Isus, cel care va reveni pentru a ne lua acasă. Deși am trecut prin experiențe neașteptate, acum la exact jumătate de an de la ziua dezastrului, pe final de an, trebuie să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ocrotire și călăuzire, pentru încercări cât și pentru puterea de a le depăși. 

Pastor Natanael Jigău, district Caransebeș, CS,Banat

Articole recomandate