Convoi umanitar Ucraina

În data de 12 decembrie 2022 a pornit al 5 – lea convoi umanitar din judeţul Arad spre Ucraina. Donaţiile au constat din: 10 generatoare electrice, 100 de pachete cadou pentru un număr aproxmativ de 100 de copii orfani îngrijiţi de către biserica noastră din Cernăuţi, 30 de lanterne, alimente, medicamente, haine groase şi de bună calitate, perne şi 60 de bucăţi de plapume ( aici aş dori să exprim aprecierea pentru dărnicia sorei Pop Gabriela care a donat 40 dintre ele şi ştiu că a făcut-o din inimă). Transportul a reprezentat un efort din partea ADRA Banat, Conferinţa Banat cât şi a frăţietăţii districtului misionar Arad II. 

Convoiul umanitar compus din două microbuze şi o remorcă a fost condus de către “patrula” de deplasare formată din: Pavel Tarce, pastor Ionel Lascu, Gabi Burcă şi pastor Ţărmure Marcel. Mulţumim lui Dumnezeu de multe ori că am ajuns cu bine şi fără neplăceri în Cernăuţi, descărcând transportul luni seara târziu cu participarea preşedintelui Conferinţei Vasily Lavriniuc, a soţiei sale Oksana, unor pastori, voluntari ADRA, apoi fiind serviţi cu o masă caldă de către surori bucătărese cu o mâncare caldă şi gustoasă. 

Am înnoptat în incinta bisericii adventiste române din Cernăuţi iar pe data de 13 decembrie ne-am înnapoiat tot cu bine. Pe această cale doresc să redau în româneşte ceea ce pastorul Lavriniuc a exprimat în ucraineană:  “Mulţumim foarte frumos fraţilor din România pentru ajutorul atât de generos oferit Ucrainei.” Doresc binecuvântare deplină în inimile şi casele celor care oferă cu drag la vreme de nevoie.  

Autor: pastor, Ţărmure Marcel  

Articole recomandate