Scriu aceste cuvinte în ziua când omenirea împlineşte 9 luni de război, un altfel de război, unul aproape, al lumii civilizate, cutremurător, înfiorător, oribil. Molima ce-a bântuit pământul mai bine de doi ani încă nu-i răpusă, temeri şi crize de tot felul tulbură sufletele oamenilor, şi acum, ca şi când nu ar fi fost destul, şuierat de gloanţe şi rachete, distrugeri, foamete, vaiete, răni şi moarte… Starea de azi a lumii noastre mă conduce cu gândul la profeţii scrise acum peste un veac,
„Trăim în timpul sfârşitului. Semnele timpului, care se împlinesc cu repeziciune, declară că venirea lui Hristos este aproape. Zilele în care trăim sunt solemne şi importante. Spiritul lui Dumnezeu este retras treptat dar sigur, de pe pământ. Plăgi şi judecăţi cad deja peste dispreţuitorii harului lui Dumnezeu. Nenorocirile de pe uscat şi de pe ape, starea agitată a societăţii, alarmele de război sunt de rău augur. Ele prezic evenimente în curs de apropiere, de cea mai mare însemnatate. Instrumentele răului îşi unesc forţele şi se consolidează. Ele se fortifică pentru ultima şi marea criză. În curând, urmează să aibă loc mari schimbări în lumea noastră, iar mişcările finale vor fi repezi” (Mărturii vol 9, p.18)
Doar Dumnezeu ştie ce schimbări mari şi repezi se vor produce, doar El cunoaşte ce urmează să vină. Prin gura martorului Său, ne-a descoperit totuşi starea şi lucrarea urgentă ce o doreşte în tabăra Sa.
„Timpul e scurt şi forţele noastre trebuie sa fie organizate pentru a face o lucrare mai mare. Sunt necesari lucrători care înţeleg mărimea lucrării şi care se angajează în ea, nu pentru salariile pe care le primesc, ci din înţelegerea apropierii sfârşitului. Timpul cere o mai mare eficienţă şi o mai profundă consacrare. O, sunt atât de plină de subiectul acesta, încât strig către Dumnezeu: „Ridică-Te şi trimite soli plini de simţul răspunderii lor, soli în ale căror inimi idolatria de sine, care stă la temelia oricărui păcat, a fost crucificată.“ (Mărturii vol 9, p.30)
Da, timpul acesta „cere o mai mare eficienţă şi o mai mare consacrare”! Doar pe aceste două coordonate voi broda mesajul din deschiderea acestui comitet de buget. Temelia e adevărata consacrare iar construcţia va fi o pasionată misiune, curată, eficientă şi responsabilă.
O pocăinţă autentică, o consacrare mai profundă
„Sunt instruită că atunci când vine timpul Domnului, dacă nu au avut loc schimbări în inimile fiinţelor omeneşti, mândre şi ambiţioase, oamenii vor afla că mâna care a fost puternică să mântuiască va fi puternică şi să nimicească.”(Mărturii vol 9, p.19). „În curând, tot ce poate fi zguduit va fi zguduit, pentru ca acelea ce nu pot fi zguduite să stea.” (Mărturii vol 9, p.21).
Noi nu suntem chemaţi să fim mai buni decât lumea, noi suntem chemaţi să reflectăm chipul divin, caracterul Celui PreaÎnalt. Mai sunt stropi de har iar zguduirea începe să se simtă. Poate ne-am mulţumit cu puţin sau poate rutina ne-a amorţit toate simţurile. E vremea să ne trezim, să schimbăm priorităţile acestei vieţi, să gustăm cu adevărat frumuseţea umblării autentice cu Dumnezeu. Să facem din Cuvântul lui Dumnezeu hrană şi din rugăciune respiraţie. Să facem din umblarea cu Dumnezeu şi închinare viaţă şi din misiune bucurie!
Când păstorii noştri, cu lacrimile vărsate „între tindă şi altar” încă neuscate pe obraji vor sta înaintea voastră chemându-vă solemn la pocăinţă şi reconsacrare, iubiţi fraţi şi stimate surori, dragi copii şi tineri, răspundeţi chemării Cerului şi uniţi-vă cu ei în cea mai profundă şi solemnă întoarcere la Dumnezeu de care puteţi da dovadă. Da, cel mai întunecat an al vremurilor noastre poate fi cel mai luminos an al vieţii spirituale. Şi totul e la o distanţă de numai o decizie.
Încă ne mai putem aduna în bisericile noastre, veniţi cu drag în Casa Tatălui nostru, căutaţi comuniunea cu Cerul, predarea şi sfinţirea. Şi dacă vârsta sau sărăcia sau chiar împotrivirea ne vor “răpi” bucuria întâlnirii cu familia lui Dumnezeu de pe pământ şi închinarea de obşte, cu mijloacele moderne de care azi dispunem putem studia Biblia, Profeţiile, Mărturiile. Putem organiza grupe mici de studiu şi rugăciune, şi chiar ocazii de aleasă închinare. Biserica lui Hristos a început în grupele mici din casele oamenilor, şi tot aşa îşi va încheia menirea în zilele de pe urmă. Dacă zilele de pe urmă sunt zilele acestea atunci e timpul grupelor mici!
O pocăinţă autentică, o consacrare adâncă, o creştere în sfinţenie, o transformare a caracterului după chipul Mântuitorului, să fie dorinţa fiecărui suflet ce compune biserica Domnului, pentru asta mă rog în aşteptarea unui 2023 necunoscut. Căci ştiu că fără această temelie lucrarea noastră va fi un eşec mizerabil sau poate chiar mai rău, un succes…mizerabil.
O organizare corespunzătoare provocării timpului şi a crizei actuale
O calitate a bisericii lui Hristos este capacitatea de organizare în funcţie de provocarea ce-i stă înainte. E ca o armată înţeleaptă care simte frontul, provocările şi se modelează din mers pentru victorie. Când împărţirea ajutoarelor risca să provoace o criză în biserică, sub inspiraţia Duhului a luat naştere diaconia. Când misiunea risca să se sufoce între zidurile Ierusalimului, în criza persecuţiilor s-a săvârşit ramura misionară… Când poporul advent ajuns la 85.000 de membri, cu 1200 de slujitori, a înţeles provocările de acum mondiale, la numai 50 de ani de viaţă, în preajma anilor 1900, a consimţit la reorganizare aproape din temelii a organizației, sub atenta călăuzire a profetului E.G.White. Biserica rămăşiţei nu putea rămâne în urma vremii ei. Ea trebuia să fie actuală, proaspătă şi relevantă. E inevitabilă întrebarea, după alţi 120 de ani, oare ce ar mai trebui schimbat pentru victoria finală? Nu sunt prea ruginite unele arme? Nu am rămas în urma vremii noastre, uşor fosilizaţi şi irelevanţi?
Provocarea e uriaşă. Noi nu suntem chemaţi să facem ce ştim să facem sau ce ne dorim să facem. Noi suntem chemaţi să facem ce trebuie să facem, ce vrea El să facem şi cum vrea. Da, e vital să învăţăm repede ce trebuie să facem. Şi aici o sfântă responsabilitate apasă pe umerii noştri, ai pastorilor. Iubiţi membri ai bisericii lui Hristos, daţi-ne concursul să ne-o îndeplinim. Pastoraţia axată în mare măsură pe predicare se dovedeşte pe zi ce trece tot mai sleită de putere şi incapabilă de a produce transformarea dorită. Oriunde biserica se rezumă doar la consumul de predici, chiar bune,va ajunge în final “uscată ca muntele Ghilboa”… De fapt profetul ne-a spus de un secol că slujirea începe abia după terminarea predicii, predică de care nu am avea nevoie în fiecare serviciu divin. Profetul ne-a spus că pastoraţia care va da roade ce nu se scutură în criză e doar cea axată pe ucenicie. Să petrecem timp cu sufletele păstorite, să vorbim, să studiem, să ne rugăm, să sfătuim, să ajutăm, să le îndemnăm să păşească pe urmele noastre în vreme ce noi păşim pe urmele lui Isus. Aceasta e responsabilitatea noastra de căpătâi! Şi atunci când noi, pastorii, nu vom mai fi pe aproape, sufletele vor sta în credinţă pe propriile picioare.
E extrem de important să ne adunăm slujbaşi şi pastori, şi în umilinţă, cu rugăciune, să descoperim ce trebuie lăsat în urmă şi ce trebuie dus mai departe sau preluat de acum, conform celor mai alese sfaturi ale Bibliei şi Spiritului Profetic. Nu vorbesc de adevărurile veşnice ale Scripturii, ele sunt temelie tare, încercată. Vorbesc de felul în care trebuie să ne trăim viaţa de credinţă, viaţa de biserică, viaţa de închinători. E vital să învăţăm cu toţii să fim adventişti de 7 zile, şi nu doar în adunare ci oriunde, chiar şi în temniţă!
Cât despre lucrarea noastră pentru lume, să nu uităm nici o secundă mărturia care spune „Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul interacţiona cu oamenii ca unul care le dorea binele. El îşi arăta compasiunea faţă de ei, îngrijea de nevoile lor şi le câştiga încrederea. Apoi le spunea «Urmaţi-Mă!»” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98
Oare când vom pricepe că acest profetic „Numai” înseamnă chiar Numai, adică nimic altceva?
Organizaţi pentru o lucrare mai mare
„Adevărurile cele mai solemne, încredinţate vreodată celor muritori, ne-au fost date nouă să le vestim lumii. Proclamarea acestor adevăruri trebuie să fie lucrarea noastră! Să aşteptăm noi oare până la împlinirea profeţiilor cu privire la sfârşit ca de-abia atunci să spunem ceva cu privire la ele? De ce valoare vor mai fi atunci cuvintele noastre? Să aşteptăm noi oare până când judecăţile lui Dumnezeu vor cădea asupra călcătorului de Lege, ca de abia atunci să-i spunem cum să le evite?”(Mărturii vol 9, p.25)
Fie ca acest mesaj divin ce stă ca mărturie de un secol să ne motiveze, să ne ajute să înţelegem că noi toţi ca popor avem o misie uriaşă. Noi trebuie să vestim de o mie de ori mai mult decât ceea ce am realizat până acum. Noi toţi, fiecare în parte. Nu e de ajuns mărturia dată de pastori, evanghelişti, colpotori, librari, dascăli, cadre medicale, ADRA, Radio Vocea Speranţei sau Speranţa TV. E nevoie de mărturia fiecărui dintre noi, ca mădulare al trupului lui Hristos.
Misiunea din acest an dorim să o îndreptăm, ca niciodată mai înainte, mai întâi spre copii şi tinerii şi familiile bisericii noastre. E anul Educaţie şi al Familiei! Profetul spunea:
“Părinţii să nu uite marele câmp misionar, care zace în faţa lor în cămin. În copiii încredinţaţi ei, fiecare mamă are o sarcină sfântă de la Dumnezeu. „Ia acest fiu, aceasta fiică“, zice Dumnezeu, „şi creşte-l pentru Mine. Dă-i un caracter lucrat după chipul unui palat, ca să strălucească pururea în curţile Domnului“. Lumina şi slava care luminează de la tronul lui Dumnezeu odihneşte asupra mamei credincioase când se străduieşte să-şi educe copiii spre a rezista la influenţa răului.” (Mărturii vol 9, p. 38)
Oare ce inimă nu tremură în faţa unui asemenea mesaj? În anul ce ne stă înainte, toate departamentele bisericii vor conlucra sprijinind efortul substanţial al departamentelor de Educaţie şi Familie. Adresăm însă un apel solemn fiecărei biserici locale sau grupe şi mai ales fiecărei familii, fiecărei mame şi fiecărui tată. Vegheaţi cu sfinţenie asupra fiecărui copilaş sau tânăr, şi uniţi-vă în acest efort general pentru nimic altceva decât salvarea, mântuirea acestor suflete atât de preţioase. Vegheaţi asupra voastră înşivă ca mame şi taţi, păziţi cu sfinţenie hotarele sfinte al căminului vostru, şi oferiţi-le odraslelor voastre un colţ de rai în familia voastră. Sunt zilele în care Diavolul mai determinat ca niciodată ne vrea copiii, ne vrea tinerii, ne vrea căminurile… distruse sau colţuri de iad, pentru El e totuna.
Mă rog să se împlinească în fiecare cămin adventist făgăduinţa Domnului din Maleahi 4,5-6 “Iată, va voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!”
Mă rog pentru grădiniţele şi școlile noastre, pentru Centrul Adventist de Educaţie din Arad, “John Huenergardt” minuni ale harului şi binecuvântări nepreţuite. Mă rog pentru copiii şi tinerii din şcolile lumii în care soli ai luminii vor pătrunde anul viitor vestind frumuseţea Domnului nostru şi veşnicia ce stă să vină. Mă rog pentru proiectul gândit pentru întreaga biserică din Banat si nu numai, cel de la Groşeni, care poate la anul se va deschide oferind întregii frăţietăţi un loc al creşterii spirituale în minunatul sanctuar al naturii de acolo. Mă rog pentru “miile lui Israel” din Conferinţa Banat, pentru “îngerii păzitori” din fiecare biserică şi district, pentru toate departamentele şi instituţiile bisericii noastre, şi pentru toată lucrarea pe care Domnul o va face prin fiecare în anul de graţie şi al sfârşitului 2023.
Şi vieţuirea şi lucrarea noastră “să nu fie nici prin putere nici prin tărie ci prin Duhul Domnului!”
Mihai Maur, preşedinte