„Dimpotrivă, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”(Gal 5,22-23) .”
Pe prima filă a pașaportului pentru cer găsim scris Dragoste! E prima fațetă a roadei Duhului Sfânt, e prima minune înfăptuită în omul cel nou. Înainte de înălțare, Mîntuitorul a făcut declarația: ”Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”(Ioan 13,34-35)
Privind la vremea aceea de început a bisericii, EGWhite scrie:
”După coborârea Duhului Sfânt, ucenicii au pornit să-L proclame pe Mântuitorul înviat, unica lor dorinţă fiind salvarea de suflete. Ei s-au bucurat de dulceaţa comuniunii cu sfinţii. Ei erau blânzi, atenţi, îşi sacrificau propriile interese, plini de abnegaţie, fiind gata de orice sacrificiu de dragul adevărului. În asocierea lor zilnică unii cu alţii, au dat pe faţă acea dragoste pe care Domnul Hristos le-a poruncit să o facă cunoscut. Prin cuvinte şi fapte altruiste, ei s-au luptat să aprindă această dragoste şi în inimile altora.”(Mărturii, vol 8, pag 240)
Diavolul a înțeles repede cît de mare era puterea unei bisericii așezate pe o temelie de dragoste, dispusă să emane dragoste. De aceea efortul lui disperat a fost de a domoli flacăra iubirii și de a-i întoarce încet pe creștini în întunericul urii, egoismului, disputelor, luptelor. Apostolul Ioan şi-a dat seama că dragostea frăţească pălea în biserică şi a zăbovit în mod special în acest punct. Până în ziua morţii sale, el i-a tot îndemnat pe credincioşi să exercite continuu dragoste unul faţă de altul. Scrisorile sale către biserici sunt pline de acest gând. „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii”, scrie el, „căci dragostea este de la Dumnezeu … Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El… Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii”. (1 Ioan 4,7-11).
Privind spre zilele adventului, Mântuitorul avertizase: ”Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.”(Matei24,12). Dulcea comuniune, dorința de unitate, cuvintele și faptele altruiste, sacrificarea propriilor interese, căutarea binelui aproapelui și tot ce ce mai putea aduna porunca iubirii, urmau a fi aproape pierdute.
Despre biserica rămășiței de la începutul anilor 1900, serva Domnului spunea: ”În biserica lui Dumnezeu de astăzi, dragostea frăţească lipseşte în mare măsură. Mulţi din cei care susţin că Îl iubesc pe Mântuitorul neglijează să-i iubească pe cei care sunt uniţi cu ei în părtăşie creştină. Noi suntem de aceeaşi credinţă, membri ai aceleaşi familii, toţi copii ai aceluiaşi Tată ceresc, cu aceeaşi binecuvântată nădejde a nemuririi. Cât de strânsă şi duioasă ar trebui să fie legătura care ne leagă laolaltă.”(Mărturii, vol 8, pag.242). Ce ar mai putea spune după încă 100 de ani?
În biserica ta ce-a mai rămas din dragostea frățească? Pe pașaportul tău pentru cer, ce scrie pe prima filă? Dacă descoperi că-i o filă goală, grăbește-te cât încă nu-i tîrziu de scrie DRAGOSTE! Și apoi nu uita că… ”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.(1Cor 13,4-7)
Mihai Maur, președintele Conferinței Banat
