Dragi colegi pastori si slujbasi,
Va retinem atentia cu urmatoarele anunturi:
1. Programul evanghelistic al Conferintei „Impreuna pentru oameni” (IPO), 20 ianuarie – 8 februarie 2025
Cu ajutorul Domnului am parcurs cu bine toate proiectele Campaniei misionare. Prin tot ce s-a intamplat am vazut binecuvantarea lui Dumnezeu si faptele noastre bune i-au determinat pe oameni sa dea slava lui Dumnezeu. Unitatea Medicala Mobilane-a solicitat extrem dar rezultatele au fost pe masura.Aproximativ 3000 de consultatii si investigatii medicale, 1000 de analize medicale au fost oferite celor aproximativ 2000 de pacienti. 114 medici din care 84 neadventisti, 74 de asistenti medicali, 37 de pastori ai Conferintei si un popor intreg de voluntari au slujit semenilor si Domnului. Aprecierile la adresa lui Dumnezeu si a Uneltelor Lui continua sa curga din toate direcțiile. Slava lui Dumnezeu pentru toate acestea!
Mâna cea buna a Domnului a fost cu noi si in programul de evanghelizare „Vesnicia dincolo de ruine”, eveniment ce s-a incheiat sambata, 8 februarie. Ne-am bucurat de mesaje inaltatoare, de o muzica de calitate, in prezenta a sute de participanți in sala si alte sute pe pagina de facebook si youtube a Bisericii Adventiste Arad „Salem”.
Multumim astazi tuturor celor implicati in Campania misionara „Impreuna pentru oameni” Arad, 2025. Domnul sa rasplateasca cu binecuvantarile Sale pe toti aceia care s-au investit in lucrarea lui Dumnezeu pentru faptura mainilor Sale. Nu in ultimul rand, vrem sa multumim si comunitatii Arad III „Salem” pentru ospitalitate, spiritul de sacrificiu si implicarea responsabila in Campania evanghelistica „Veșnicia dincolo de ruine”.
2. Adunarea Generala Electiva a Conferintei Banat Arad III „Salem” – marti 4 martie, ora 9:00
Adunarea Generala Electiva a Conferintei Banat este convocata pentru data de marti, 4 martie ora 9:00, in incinta Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea Arad III „Salem”, str. Stefan Augustin Doinas, nr 36. Fiecare comunitate locala a Conferintei isi desemneaza delegatul /delegatii conform statutului Bisericii noastre si regulamentului de organizare si desfasurare al Adunarii Elective. Colegii pastori sunt in masura sa gestioneze acest demers. Formularul cu numele delegatului/delegatilor fiecarei comunitati locale trebuia trimis de catre pastorul bisericii spre Conferinta cel mai tarziu dupa ultimul Sabat al lunii ianuarie, 25 ianuarie 2025.
Instructiunile pentru desfasurarea Adunarii Generale Elective au fost trimise fratilor pastori inca de la inceputul acestei saptamani cu rugamintea de a fi inmanate delegatilor care vor participa la Adunarea Electiva.
3. Departamentul Școala de Sabat și Lucrarea personală
• Convenția națională adventistă de asistență și misiune socială 2025
A IX-a ediție a Convenției naționale adventiste de asistență și misiune socială va fi organizată de Universitatea Adventus și Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România în colaborare cu ADRA România în perioada 28-29 martie 2025 în Campusul adventist din Cernica. Evenimentul se va desfășura sub titlul „Dumnezeu ascultă și răspunde!” și va avea ca motto textul biblic „Căci Domnul ascultă pe cei în nevoie…” (Psalmii 69:33)
Cei interesați de această convenție vor avea posibilitatea să participe la mai multe seminare și momente de închinare pregătite de organizatori. Întâlnirile vor începe vineri seara la ora 20.00 și se vor încheia sâmbătă seara. Seminarele vor fi prezentate de vorbitorii invitați la acest eveniment, dintre care îi amintim pe pastorii George Uba, vicepreședinte la Asociația „Ridică-te și umblă!” și Robert Georgescu, Director ADRA România. Momentele de închinare din Sabat vor fi pregătite de organizatori și alți participanți la eveniment, iar mesajul spiritual de la ora 11.00 va fi transmis de pastorul, László Szabó, profesor la Universitatea Friedensau, Germania.
La acest eveniment sunt invitați și așteptați atât asistenții sociali membri ai Bisericii Adventiste, cât și persoanele care coordonează sau lucrează în proiecte sociale (ADRA, ASUP, ARSU, centre pentru îngrijire seniori, centre de zi sau de noapte, proiecte în penitenciare sau pentru oamenii străzii, persoane cu dizabilități, copii care se confruntă cu dificultăți financiare etc). De asemenea, la această întâlnire pot să participe și prieteni sau simpatizanți ai Bisericii Adventiste, precum și persoane care doresc să organizeze proiecte în domeniul asistenței sociale, studenți AZS la asistență socială și/sau sponsori care doresc să susțină activități în domeniul asistenței sociale sau care intenționează să-și înființeze un ONG (Asociație, Fundație, Federație etc).
Cei interesați de eveniment sunt invitați să se înscrie completând formularul postat aicihttps://forms.gle/VpGtTFWdi8nstYTGA iar pentru mai multe informații pot scrie la adresa secretariat@uadventus.ro sau pot suna la numărul de telefon 0753142622.
• Școala instructorilor
Departamentul Școala de Sabat formează noi instructori pentru grupele de majori. Modulul are următoarele conținuturi: Domnul Isus ca Învățător; Rolul instructorilor/ Școlii de Sabat în biserica rămășiței; Cum aprofundez lecția săptămânală; Metode de predare; Gestionarea situațiilor dificile la grupă; Grupa mea și evanghelizarea personală; Formarea unui nou instructor.
Instruirea a început, cursul durează 3 luni, cu 12 lecții săptămânale online, de circa 90 de minute fiecare, într-o clasă de circa 10-15 participanți, cu părtășie, instruire, ateliere practice și teme de casă.
Înscrierea se face prin email la danielbrinzan@adventist.ro Orarul se va stabili în funcție de preferințele cursanților. Modulul se finalizează cu test și diplomă de certificare, în cadrul unei întâlniri de weekend, organizată față în față cu grupul.
Instruirea este destinată studenților, tinerilor, ajutoarelor de instructori, slujbașilor, tuturor celor ce iubesc Biblia și doresc să transforme pozitiv Școala de Sabat.
4. Anunturi Departament Familie
a) Săptămâna căminului creștin– săptămâna 8-15 februarie este dedicată familiei advente. Vă încurajăm sa organizați întâlniri specifice având ca inspirație și ajutor materialul pus la dispoziție in atasament. Consacrați cele două sabate de la început și final pentru această temă. Dumnezeu să protejeze împotriva celui rău familiile noastre.
b) Convenția liderilor de familie– in perioada 21 – 23 februarie se va desfășura Convenția liderilor de familie la nivel de Uniune la Centrul Educațional Stupini. Cei vizați sau familii doritoare de a participa la această utilă și plină de frumoasă părtășie activitate sunt rugate să se înscrie la nr. 0744626508 până pe data de 15 februarie. Masa și cazarea sunt gratuite dar și în ce privește deplasarea discutăm de la caz la caz. Vă încurajăm să participați imbogatindu-vă experiența familială și făcându-vă noi prieteni din toată țara.
Va dorim un Sabat binecuvantat! Cu pretuire,
ai dumneavoastra frati din Comitetul Conferintei Banat