În ultima vreme asistăm tot mai des la atacuri împotriva Bisericii Adventiste, care tind să creeze confuzie, neîncredere, revoltă și, în cele din urmă, separare față de biserica organizată. Dacă aceste atacuri ar veni din afara bisericii, din partea societății sau a altor organizații religioase, nu ar fi nimic de mirat. Însă, din nefericire, cele mai furibunde atacuri vin din partea acelora pe care i-am considerat sau poate îi mai considerăm frați ai noștri. Situația este și mai sensibilă atunci când constatăm că toate aceste lucruri se întâmplă în numele Reformei, al schimbării în mai bine și al curățirii bisericii de tot ceea ce este considerat nepotrivit sau rău. Este adevărat că per ansamblu biserica nu este ceea ce ar trebui să fie. Este adevărat și faptul că pe parcursul timpului în biserica noastră s-au făcut greșeli. Dar înseamnă acest lucru faptul că ea a fost lepădată de Dumnezeu? Dacă Biserica Adventistă – o biserică adusă la existență de către Dumnezeu la o dată profetică – este încă nedesăvârșită, mai este sub călăuzirea și sub protecția lui Dumnezeu? Unii pretinși mesageri contemporani vor răspunde la această întrebare cu un categoric, NU! Și totuși, Biblia și Spiritul Profeției ne prezintă adevărata față a realității așa cum o vede Dumnezeu. Îmi doresc să putem vedea și noi realitatea, așa cum este, prin ochii Lui.
Din moment ce se ridică adesea pretenția că biserica lui Dumnezeu ar trebui să fie desăvârșită, este potrivit să ne punem întrebarea: a fost vreodată biserica lui Dumnezeu desăvârșită? Dacă citim cu atenție Evangheliile și restul Noului Testament vom observa că și în vremurile ei cele mai bune biserica a fost tot slabă și cu defecte, compusă din oameni imperfecți. Nucleul primei biserici a fost constituit din cei 12 ucenici, pe care Isus Însuși i-a ales în mod individual, însă oamenii aceștia erau departe de ceea ce poate fi numit desăvârșire a caracterului. E suficient să ne amintim câteva ipostaze. Când Isus nu este primit într-un sat al samaritenilor, Iacov și Ioan ar dori să coboare foc din cer peste aceștia, ca și Ilie, însă Isus le spune că nu știu de ce duh sunt însuflețiți (Luca 9:51-56). Cu siguranță nu era Duhul Sfânt! Când Petru Îl ceartă pe Isus pentru că îi vorbește despre suferințele și moartea Lui, Domnul îi adresează una dintre cele mai șocante mustrări: „Înapoia mea, Satano!‟ (Matei 16.21-23). Deci, cine vorbea prin Petru? Chiar și la ultima cină, înainte ca Isus să fie prins, ucenicii încă se ceartă pe cel mai fierbinte și constant subiect de controversă: cine este cel mai mare? (Luca 22:24). Iar Isus se pleacă și le spală picioarele… Să nu mai vorbim de Iuda, despre care Isus spunea încă de la început că este un diavol (Ioan 6:70,71), iar acest lucru a devenit în cele din urmă vizibil pentru toți, Satana luându-l în stăpânire cu totul (Luca 22:3,4). Toți ucenicii aveau defecte serioase de caracter, însă Isus i-a ales ÎN CIUDA acestor defecte, privind la ceea ce ei pot deveni prin lucrarea și harul Său. Petru era impulsiv și vorbea de multe ori înainte să gândească, Filip era îndoielnic, Toma era necredincios, Iacov și Ioan aveau un spirit iute și combativ (nu degeaba Isus i-a numit Fiii Tunetului), Simon era zelot (zeloții doreau să instaureze Împărăția lui Dumnezeu cu sabia), iar Iuda a devenit trădător. Din asemenea material a fost formată biserica primară, adică biserica din timpul lui Isus! Sau, de ce să nu spunem, biserica lui Isus?!
Deși coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime a adus schimbări mari în ceea ce privește experiența ucenicilor și starea bisericii care se dezvolta, tot nu putem vorbi de o biserică desăvârșită. Într-o anumită ocazie Petru se lasă condus de ipocrizie și este mustrat în public de către Pavel (Galateni 2:11-13). La rândul său, Pavel se desparte de Barnaba, tovarășul său de lucru, deoarece nu pot cădea de acord cu privire oferirea unei noi șanse pentru tânărul ucenic, Marcu (Fapte 15:36-40). La un moment dat, Biserica din Ierusalim îi propune lui Pavel un compromis, pe care acesta îl acceptă, deși era împotriva principiilor Evangheliei (Fapte 21:17-26)s… De asemenea, dacă vom citi cele două epistole pe care Pavel le trimite bisericii din Corint, vom descoperi că în această biserică erau toate problemele posibile care ar putea să apară într-o biserică. Descoperim aici probleme de credință și doctrină (unii nu mai credeau în învierea morților, Cina Domnului era tratată cu lipsă de respect), probleme morale (desfrâu și alte păcate scandaloase în care se complăceau unii membrii ai bisericii), probleme de conducere și administrație (biserica nu lua măsuri pentru a rezolva problemele din mijlocul ei), precum și probleme de relație (biserica era fracționată în mai multe grupuri/partide în funcție de preferințe și interese personale)… și exemplele ar putea continua. Aceasta este imaginea biblică, reală a bisericii, iar Biserica Adventistă nu face excepție. De ce am avea de la biserica noastră pretenții mai mari decât de la biserica primului secol?
Nimeni să nu înțeleagă faptul că ar trebui să fim mulțumiți cu starea noastră spirituală sau cu starea spirituală a bisericii! De o mie de ori, NU! Însă atitudinea unor pretinși reformatori moderni, față de starea de fapt a lucrurilor din biserică este fundamental greșită, ba chiar satanică! Vom înțelege puțin mai târziu, de ce.
Prin Ellen White, Dumnezeu are de spus multe lucruri despre ceea ce este sau nu este biserica, despre modul în care El privește și tratează lucrurile, cât și despre atitudinea corectă a acelora care chiar își iubesc biserica și doresc să fie o influență bună în mijlocul ei. Un concept care apare adesea în scrierile lui Ellen White este acela că biserica luptătoare nu este biserica biruitoare! Ce înseamnă acest lucru vom înțelege pe măsură ce ne vom opri asupra mai multor declarații pe care le face ea cu privire la starea bisericii, cât și cu privire la destinul acesteia. Referindu-se la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, ea spune că „Dumnezeu are un popor deosebit, o biserică pe pământ, care nu este inferioară nimănui, ci superioară în toate privințele, pentru a prezenta adevărul și a apăra Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit în mod divin agenți – oameni pe care El îi conduce, care au suportat zăduful zilei, care cooperează cu instrumentele cerești pentru înaintarea împărăției lui Hristos în lumea noastră. Fie ca toți să se unească cu aceste unelte alese și să fie găsiți în cele din urmă printre cei care au răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus.‟ (SB, 240.4). Aceste lucruri sunt spuse în dreptul bisericii, în timp ce biserica este așa cum o știm și așa cum o știa și ea: „Deși există rele în biserică, și acestea vor exista până la sfârșitul lumii, biserica din aceste zile din urmă trebuie să fie lumina lumii, lume întinată și stricată de păcat. Biserica, așa slabă și plină de lipsuri cum este, având nevoie de mustrare, avertizare și sfătuire, constituie singurul obiect de pe pământ asupra căruia Dumnezeu își îndreaptă suprema atenție. Lumea este un atelier în care Domnul Isus, prin cooperarea agenților uman și divin, face experiențe prin harul Său și îndurarea divină, asupra inimilor oamenilor.‟ (SB, 240.3). În contextul acesta ea adresează la un moment dat o întrebare și tot ea oferă și răspunsul inspirat: „Să nu aibă Dumnezeu o Biserică vie? Ba da, El are o Biserică, dar este o Biserică luptătoare, nu triumfătoare. Ne pare rău că există membri cu defecte, că se află neghină printre grâu. Isus a spus: Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânța bună în țarina lui. Dar pe când dormeau oamenii a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat….‟ (BR, 32.4). „Biserica lui Dumnezeu, de pe pământ poate fi imperfectă dar Dumnezeu n-o va distruge din pricina imperfecțiunilor ei: Au fost și vor mai fi din aceia plini de zel, dar nu în acord cu învățătura dată, care doresc să curețe Biserica și să smulgă neghina din grâu, Hristos ne-a dat o lumină specială cu privire la tratarea celor ce sunt greșiți și neconvertiți în Biserică.‟ (BR, 33.2). „În timp ce Domnul aduce în Biserică pe cei care sunt cu adevărat convertiți, în același timp Satana aduce persoane care nu sunt convertite. În timp ce Hristos seamănă sămânța bună, Satana seamănă neghină. Există încontinuu două influențe opuse exercitate asupra membrilor Bisericii. O influență lucrează pentru purificarea Bisericii, iar cealaltă pentru coruperea poporului lui Dumnezeu.‟ (BR, 33.2). Este abordată și chestiunea așteptărilor nerealiste cu privire la biserică, mai ales pentru aceia care vin în sânul ei din afară, cu dorința de a găsi aici armonia cerului: „Unii oameni gândesc că, intrând în biserică, așteptările le vor fi împlinite și vor găsi aici numai oameni curați și desăvârșiți. Ei sunt zeloși în credința lor și când văd defecte la membrii Bisericii, zic: “Noi am părăsit lumea ca să nu mai fim în părtășie cu cei răi, dar iată râul este și aici.” Și ei se întreabă ca servii din parabolă: “De unde a apărut neghina?” Noi nu trebuie să fim descurajați, căci Domnul nu ne-a dat nici o asigurare prin care să ajungem la concluzia că Biserica este desăvârșită și, cu tot zelul nostru, nu vom avea succes în a face Biserica luptătoare la fel de curată ca Biserica triumfătoare.‟ (BR 34.1). Este repetată ideea că toți ar trebui să înțelegem cum stau lucrurile cu biserica, pentru a nu avea atitudini greșite și pentru a ști ce avem de făcut în privința aceasta: „Fie ca toți cei care caută să trăiască o viață creștină să nu uite că biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. În biserică se găsesc și dintre aceia care sunt firești. Ei trebuie mai degrabă compătimiți decât învinovățiți. Biserica nu trebuie judecată pentru că susține astfel de persoane, deși ei se găsesc în rândul membrilor ei. Dacă biserica i-ar exclude, chiar aceia care au socotit că este vinovată pentru prezența lor acolo ar învinovăți biserica pentru că i-a trimis în valul lumii; ei ar pretinde că aceia au fost tratați neîndurător. S-ar putea ca în biserică să fie unii oameni reci, mândri, aroganți și necreștini, însă nu trebuie să vă întovărășiți cu ei. Sunt mulți care au o inimă caldă, care sunt altruiști, se sacrifică și care, dacă li s-ar cere, și-ar da chiar și viața pentru a salva suflete.‟ (PFE, 294.2). Aceasta nu înseamnă că păcatele fățișe, publice, care aduc dezonoare asupra lui Dumnezeu și asupra bisericii nu ar trebui tratate, ci se referă la judecarea și tratarea acelora despre care noi credem că nu sunt sinceri, spirituali și credincioși. Chiar dacă ACUM lucrurile stau în felul acesta, suntem asigurați de faptul că va veni o zi când biserica va fi pregătită pentru cer: „Acum biserica e luptătoare. Acum ne stă împotrivă o lume adâncită în întuneric de miez de noapte și dedată aproape cu totul la idolatrie. Dar vine ziua când lupta va fi terminată și victoria câștigată. Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă pe pământ, așa cum se face în ceruri. Națiunile nu vor mai avea altă lege decât legea cerului. Toți vor fi o familie fericită, unită și îmbrăcată cu veșmintele laudei și mulțumirii – haina neprihănirii lui Hristos.‟ (8M 42.1).
Listă abrevieri cărți citate:
BR – Biserica rămășiței și viitorul bisericii advente
M – Mărturii pentru comunitate
PFE – Principiile fundamentale ale educației creștine
SB – Sfaturi pentru biserică
Florin Orodan – director departament Spiritul Profetic
