În lumea creștină există atitudini diferite față de Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul. Pe de o parte, sunt creștini care consideră apostazie și chiar idolatrie orice element care are legătură cu această sărbătoare, militând vehement împotriva acesteia, pe motiv că este nebiblică. Pe de altă parte, mulți creștini acordă o importanță atât de mare acestei sărbători așezată la o dată convențională, încât chiar ajung să idolatrizeze tot ce are legătură cu ea. Trist este faptul că nu de puține ori Isus este detronat și chiar pierdut aproape cu totul din vedere printre moși crăciuni, cadouri și ghiftuială de toate felurile. În zilele de după 25 decembrie, acest mod de a sărbători umple centrele de urgență și unitățile spitalicești cu oameni care au nevoie de recuperare ca urmare a exceselor, mai ales că pentru unii, acestea vin după multe săptămâni de post.
Privind la tabloul acesta pestriț de atitudini și fapte, dacă ești un creștin sincer, te întrebi care ar fi calea cea bună… dacă există… Adevărul este că ea există, iar dacă ținem cont de principiile biblice de viețuire, ele ne pot ghida sigur și într-un asemenea context. Înainte de toate, este necesar să clarificăm câteva aspecte. Deși Sărbătoarea Crăciunului nu este o sărbătoare biblică, adică nu avem vreo mențiune că ar fi fost instituită de Isus sau apostoli, nu este un sacrilegiu că ea există. Avem în Scriptură alte două sărbători care au fost instituite nu de Dumnezeu, ci de către oameni, în urma unor experiențe spirituale profunde și anume, Sărbătoarea Purim (care comemorează salvarea iudeilor de la moarte de pe vremea Esterei și a lui Mardoheu – Estera 9:17-32) și Sărbătoarea Hanuka – Sărbătoarea Înnoirii Templului (care comemorează curățirea și rededicarea templului de pe vremea macabeilor, ca urmare a profanării acestuia de către Antioh Epifanul – sec. II î.Hr.). Dumnezeu nu numai că nu s-a pronunțat împotriva acestor sărbători, ci Isus, în timpul lucrării Lui, cu ocazia Sărbătorii Înnoirii Templului – Hanuka – este la Ierusalim și prezintă unele dintre cele mai profunde adevăruri cu privire la El, așa cum citim în Evanghelia lui Ioan capitolul 10:22-39. Pe de altă parte, chiar prăznuirea sărbătorilor instituite de Dumnezeu în Leviticul, capitolul 23, printre care includem și sabatul zilei a șaptea, putea deveni o ofensă la adresa Lui, dacă acestea nu erau sărbătorite în spiritul și în modul în care Dumnezeu le-a intenționat. Se poate citi despre acest lucru în Isaia 1:10-15. Prin urmare, aspectele care contează cel mai mult atunci când vorbim de sărbători biblice sau extrabiblice sunt: motivația, scopul și modalitatea în care acestea sunt prăznuite.
Se poate răspunde foarte scurt în dreptul acestor trei aspecte: motivația – dragostea față de Dumnezeu; scopul – a aduce slavă lui Dumnezeu; modalitatea – a fi plăcut lui Dumnezeu.
Dacă privim la perspectiva pe care ne-o oferă și Spiritul Profetic prin Ellen White, vom observa că aceasta este în armonie cu principiile biblice despre care am vorbit până acum.
Iar aceste principii se aplică nu doar la Sărbătoarea Nașterii Domnului despre care vorbim în momentul de față, ci și la alte sărbători, cum ar fi Anul Nou, Ziua Recunoștinței (în SUA), ziua de naștere sau Paștele. Este lesne de înțeles că aici nu intră sărbători precum Halloween, care este din start o sărbătoare cu o puternică încărcătură păgână, chiar demonică și împotriva principiilor moralei creștine.
Referindu-se la data nașterii lui Isus, Ellen White recunoaște că „ziua de 25 decembrie se presupune a fi ziua nașterii lui Isus Hristos și sărbătorirea acesteia a devenit un obicei popular. Totuși, nu există certitudinea că noi ținem adevărata zi de naștere a Mântuitorului nostru. Istoria nu ne dă nici o asigurare în acest sens. Biblia nu ne dă timpul precis.‟ (CA, 477). Ea adaugă și faptul că „tăcerea Scripturilor în această privință constituie pentru noi dovada că acest lucru nu ne-a fost făcut cunoscut din motivele cele mai înțelepte.‟ (CA, 477). Puțin mai târziu ea spune care este unul dintre aceste motive: „El a ascuns ziua exactă a nașterii Domnului Hristos, astfel ca acea zi să nu primească onoarea care ar trebui dată Domnului Hristos ca Răscumpărătorul lumii, un Mântuitor care trebuie primit, în care trebuie să ne încredem și pe care să ne bazăm că poate mântui pe deplin pe toți cei care vin la El. Adorarea sufletului nostru trebuie să se îndrepte către Domnul Isus, Fiul Dumnezeului Celui nemărginit.‟ (CA, 477).
Cu toate acestea, Sărbătoarea Crăciunului „poate fi folosită pentru a servi unui scop foarte bun.‟ (CA, 478). Acest scop foarte bun este exemplificat prin dorința oamenilor și în special a copiilor de a face cadouri de sărbători, care „poate fi transformată în mijloace sfinte, care să aibă ca rezultat binele semenilor noștri, prin umplerea vistieriei marii și măreței lucrări pentru care a venit Domnul Hristos în lume. Tăgăduirea de sine și sacrificiul de sine au marcat cursul acțiunilor Sale.‟ (CA, 478). Nu este ceva greșit în a ne oferi unii altora cadouri care constituie „simboluri ale iubirii, ca amintire, dacă prin aceasta nu Îl uităm pe Dumnezeu, cel mai bun prieten al nostru.‟ (CA, 479). Ni se reamintește că „este plăcut să primim un dar, oricât ar fi de mic, de la aceia pe care îi iubim. Este o asigurare că nu suntem uitați și se pare că ne leagă un pic mai mult de aceștia…‟ (CA, 478). Cu privire la darurile care se pot oferi, ea spune: „Trebuie să oferim daruri care să se dovedească de un real folos primitorului. Eu aș recomanda cărți care să fie de ajutor în înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu sau care să ne mărească dragostea față de acesta… Oferiți ceva ce poate fi citit în aceste lungi seri de iarnă. Sunt mulți care nu au cărți și publicații referitoare la adevărul prezent. Acesta constituie un câmp vast, în care banii pot fi investiți în siguranță. Sunt mulți dintre cei micuți care ar dori să li se ofere cărți.‟ (CA, 479).
Părinții sunt sfătuiți să îndrepte gandurile copiilor într-o nouă direcție: „Ca și înțelepții din vechime, puteți oferi lui Dumnezeu cele mai bune daruri ale voastre și să-I arătați prin darurile față de El că voi apreciați Darul Său către o lume păcătoasă. Îndreptați gândurile copiilor voștri pe un nou făgaș, neegoist, încurajându-i să aducă daruri lui Dumnezeu pentru darul Unicului său Fiu.‟ (CA, 481). Ea mai subliniază faptul că „Sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou pot fi și trebuie să fie ținute în folosul celor lipsiți. Dumnezeu este glorificat atunci când noi dăm pentru a-i ajuta pe aceia care au familii numeroase de întreținut.‟ (CA, 482).
La un moment dat este atins și subiectul foarte controversat al bradului de Crăciun, iar ceea ce recomandă Ellen White poate părea scandalos pentru cei care nu înțeleg filozofia din spatele acestor recomandări. Ea mărturisește: „Dumnezeu ar avea plăcere dacă de Crăciun fiecare comunitate ar avea un pom de Crăciun, în care să fie agățate daruri… Ne-au sosit scrisori în care suntem întrebați: E bine să avem pom de Crăciun? Nu va fi aceasta în felul lumii? Noi răspundem: puteți să faceți cum face lumea, dacă aveți tragere de inimă să faceți așa sau s-o faceți într-un mod deosebit de lume, dacă este posibil. Nu este păcat a se alege un brad plăcut mirositor, pe care să îl așezăm în comunitățile noastre, însă păcatul este legat de motivul care ne determină să facem acel lucru și felul în care sunt folosite darurile care sunt așezate în pom.‟ (CA, 482). Aceste idei sunt subliniate și în pasajul următor: „Părinții nu trebuie să ia poziție că un brad așezat în biserică pentru bucuria copiilor la școala de Sabat este un păcat, deoarece aceasta poate fi o mare binecuvântare. Înaintea minților lor trebuie păstrată ideea de dăruire de obiecte pentru binefacere.‟ (CA, 482). În tot ceea ce scrie Ellen White cu privire la Sărbătoarea Crăciunului putem observa același bun simț și echilibru fin cu care ne-a obișnuit în toate subiectele pe care le abordează. În privința Sărbătorii Crăciunului trebuie aplicat un test simplu care cuprinde câteva întrebări: De ce? Cu ce scop? În ce mod? Dacă răspunsurile la aceste întrebări Îl au în centru pe Dumnezeu, toate lucrurile se așează frumos la locul lor.
La final, un apel pe care Ellen White îl transmite cu privire la modul înțelept în care să ne raportăm la această sărbătoare: „Nu vreți să vă treziți, creștini, frații mei și surorile mele, și să vă încingeți în vederea îndeplinirii în teamă de Domnul, rânduind astfel lucrurile în această privință, încât ocazia să nu fie seacă și neinteresantă, ci plină de bucurie nevinovată, care să poarte pecetea cerului? Știu că aceia care sunt mai săraci vor răspunde acestor sugestii. Cei mai bogați vor arăta de asemenea interes și își vor oferi darurile și donațiile proporțional cu mijloacele pe care Dumnezeu le-a încredințat lor. Fie ca în cărțile din ceruri să se noteze că niciodată nu s-a mai văzut un asemenea Crăciun datorită donațiilor care vor fi făcute pentru susținerea lucrării lui Dumnezeu și clădirea Împărăției Sale.‟ (CA, 483). Ar fi potrivit un Amin ca răspuns la acest apel?
CA – CăminulAdventist (pasajele citate sunt luate din cartea-compilație Căminul Adventist)
Autor: director Departamentul Spiritul Profetic, Orodan Florin
