„Dimpotrivă, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”(Gal 5,22-23)
Pe-a doua filă a pașaportului pentru cer găsim scris Bucurie! E-a doua fațetă a roadei Duhului Sfânt, e-a doua minune înfăptuită în omul cel nou. R.C.H. Lenski, un mare teolog, a comentat următoarele referitor la principiul numit bucurie: “Da, bucuria este una din virtuțile creștine cardinale; merită să fie așezată lângă dragoste. Pesimismul este un mare defect. Bucuria ca roadă a Duhului nu este o stare iluzorie așa cum o acceptă lumea, ci este bucuria durabilă, care ne este dăruită prin harul lui Dumnezeu, prin binecuvântarea care ne este dată și nu este afectată de necazuri…” .
Bucuria, ca roadă a Duhului Sfânt nu este afectată de împrejurări și nici mărginită de circumstanțe. Nici un creștin nu poate experimenta adevărata bucurie dacă depinde de circumstanțele vieții. Viața plină de influența Duhului Sfânt se caracterizează prin a “privi la Isus, Începutul si Sfârșitul credinței noastre”,ceea ce ne dă siguranța că: “toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Romani 8:28)
În Biblie “bucuria” este frecvent prezentată drept formă de comportament așteptată din partea creștinului. Ea nu este rezultatul eforturilor proprii, ci este consecința prezenței Duhului Sfânt în viața ta, care te determină sa îți “încredințezi soarta în mâna Domnului” și să te “încrezi în El”.
Apostolul Pavel scria dintr-o temniță: “Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Iarăși zic bucurați-vă!” (Filipeni 4:4). Motivul pentru care a putut afirma aceasta constă în faptul că a învățat să trăiască viața plin de Duhul Sfânt; fiindcă din aceeași temniță apostolul spunea: “…m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc”.
Acest“ rod ” al Duhului lipsește din nefericire multor creștini ai zilelor noastre făcându-ne neroditori în ceea ce privește câștigarea de suflete pentru Hristos, deoarece lumea trebuie sa vadă o dovada a ceea ce poate face Isus Hristos astăzi în viața unui credincios, pentru a fi atrasă spre El. O lume tristă, pesimistă și mereu nemulțumită nu are nevoie de niște creștini mereu posomorâți și întunecați. Dacă noi suntem lumina acestei lumi, dacă avem cu adevărat un Salvator și-o lume nouă care ne așteaptă și asta nu doar pentru câțiva zeci de ani ci pentru toată veșnicia, atunci toate astea ar trebui să se vadă în cuvintele noastre îmbibate de bucurie, pe fețele noastre senine și zâmbitoare. Mântuitorul spunea în Ioan 10:10: “Eu am venit ca oile sa aibă viața si s-o aibă din belșug”. Viața din belșug se descoperă în creștin prin bucurie, dar aceasta este posibilă doar în măsura în care el este plin de Duhul Sfânt.
În biserica ta, un vizitator poate descoperi minunea numită bucurie? Pe pașaportul tău pentru cer, ce scrie pe-a doua filă? Dacă descoperi că-i o filă goală, sau îmbibată cu tristețe, pesimism sau chiar nemulțumire, grăbește-te de șterge tot, cât încă nu-i târziu, și lasă Duhul Sfânt să scrie BUCURIE! Și nu uita ce-a spus Isus: “V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sa rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.”(Ioan 15:11)
Mihai Maur