Copil valdenz la Arad și Hunedoara

Biroul ”Proiecte de Misiune pentru Tineri” din cadrul departamentului de tineret al Conferinței Banat a organizat în luna decembrie, seria a doua de proiecte valdenze în Arad și Hunedoara, unde copiii au avut ocazia să […]

Mai mult

Sabat compa

pentru județele Caraș-Severin, Hunedoara și districtele Lugoj și Făget

Mai mult

Tânăr Valdenz Banat

Anul acesta, proiectul „tânăr valdenz” s-a desfășurat pe teritoriul conferinței Banat în lunile iulie și august, perioadă în care au avut loc trei campanii în orașele Arad, Timișoara și Hunedoara, la care au participat peste […]

Mai mult

Învestire de companioni la Făget

Sâmbătă, 7 noiembrie, a reprezentat pentru companionii din județele Timiș, Caraș și Hunedoara, un nou început. A fost momentul în care peste cinci zeci de adolescenți s-au întâlnit în biserica Făget-Betania pentru un sabat de […]

Mai mult

Întâlniri cu slujbașii bisericii

Anul acesta, la inițiativa Comitetului Conferinței Banat, au avut loc întâlniri cu slujbașii principali din bisericile locale, pe zone: 9 mai, la Oradea B (slujbașii din jud. Bihor), 20 iunie, la Hațeg (slujbașii din jud. […]

Mai mult

Lansare de carte la Deva

În data de 21 iunie în incinta complexului Deva Mall, Salle D`Or, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea împreună cu Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva, în prezența a aproximativ 50 de persoane, a […]

Mai mult