adventistbanat.ro

Meniu

La odihnă – Ioan Ban

23 martie 2012

Ioan Ban s-a născut la data de 25 iulie 1931 în localitatea Cermei, jud. Arad, în familia Pavel si Magdalena Ban, o familie cu patru copii. Aici i se oferă primul cadru pentru o educație adventistă care va fi apoi dezvoltată de-a lungul timpului. În toamna anului 1945 se înscrie pentru a urma cursurile Școlii Misionare de la Brașov ”Stupini” cu dorința de a-și ”forma un caracter pentru a lucra la înaintarea cauzei Evangheliei și câștigarea de suflete”, asa cum avea să declare mai târziu. În vara anului 1946, tânărul de 14 ani coboară în apa botezului, pentru a încheia legământ cu Dumnezeu, chiar la ”Stupini”. Datorită situației prin care va trece Școala Misionară în perioada următoare, este nevoit să întrerupă cursurile, care apoi vor fi reluate și încheiate la București în vara anului 1958. 16 ani lucrează la diferite întreprinderi de transport din zona Banatului, dar în sufletul său arde necontenit dorința de a sluji lui Dumnezeu pe ogorul Evangheliei.

În 13 august 1967 se căsătorește cu Florica Tolan din Macea, jud. Arad, căsătorie din care vor rezulta trei copii: Florin, Daniel-Lucian si Pavel-Teodor.

”Dorința de a fi o unealtă de lucru în via Domnului și a contribui la încheierea lucrării de evanghelizare” care i-a ”fost înfiripată în suflet de tatăl” său, ”care decenii de-a rândul a lucrat la câștigarea de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu”, așa cum mărturisea la un moment dat, i-a fost împlinită în anul 1972, cînd primește chemarea de angajare în lucrare. Pentru următorii 22 de ani va lucra ca slujitor al Evangheliei în Conferința Banat în districtele: Lugoj, Ineu, Archiș, Micalaca. În toamna anului 1994 se pensionează, dar rămâne la dispoziția bisericii atât cât sănătatea îi mai permite. L-a caracterizat modestia, bunăvoința, dorința de la fi la dispoziția oamenilor și a sluji după capacitățile pe care i le-a dat Dumnezeu.

La 80 de ani și jumătate, destul de slăbit de suferință, în seara zilei de 19 ianuarie 2012, a închis ochii în speranța adventă, avînd dorința reîntâlnirii cu cei dragi în dimineața când trâmbița învierii va suna vestind revenirea lui Isus.

 

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.