adventistbanat.ro

Meniu

Întâlnirea ucrainienilor adventiști din Conferința Banat

20 iulie 2012
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sub coordonarea directorului Grupurilor Etnice din Conferința Banat, pastorul Nagy-Kasza Gyula, în Sabatul din 16 iunie, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Lugoj a găzduit întâlnirea ucrainienilor adventiști de pe teritoriul Conferinței Banat. Un popas de suflet, o ocazie de bucurie pentru toți credincioșii de naționalitate ucrainiană din această zonă a țării. Evenimentul s-a bucurat de vizita unei delegații din Conferința Ucrainiană de Vest, condusă de directorul Grupurilor Etnice, pastorul Ilya Pirchak.

Cuvântul Scripturii, cântecele de laudă și masa de părtășie au legat pentru câteva ore frații din România și din Ucraina. Chiar dacă au fost diferențe între ucrainiana vorbită la Kiev și cea vorbită la Pogănești, Bethausen, Caransebeș sau Arad, dragostea lui Dumnezeu are aceleași accente în toate inimile.

Președintele Conferinței Banat, pastorul Mihai Maur, a îndreptat gândurile celor prezenți către misiunea Bisericii, accentuînd importanța lucrării pentru locuitorii de origine ucrainiană din România. Bucuria părtășiei nu trebuie să ne facă să uităm scopul existenței bisericii noastre. Suntem chemați să lucrăm. Să ne folosim resursele și energia, capacitățile și competențele pe care le posedăm pentru a căuta și a aduce la Hristos pe aceia care au încă inimile deschise pentru chemarea Evangheliei. O Evanghelie care aduce laolaltă iudei și greci, români și ucrainieni.

 

Dănuț Obăgeanu, pastor

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , ,

2 comentarii

  • Luis spune:

    Autorul articoluñui poate face diferenta intre nationalitate..cetatean al unei tari si…..etnie…origini etnice..? offf…oooof

    • Narcis spune:

      Din pacate nu a facut diferenta despre care ne scrii! Nici el si nici noi, cei care am pus pe site materialul! Observatia ta este corecta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *