adventistbanat.ro

Meniu

Incendiu la Valea lui Mihai

14 septembrie 2017

Vineri seara din 1 septembrie, pentru cei mai mulți a fost un început de Sabat obişnuit, dar pentru sora Talpos Flórika apropape a venit sfârşitul. Noaptea, după ora 1, familia a fost trezită de strigătele vecinilor, fiindcă ardea acoperișul din plăci ondulate bituminoase. Pompierii au ajuns foarte repede şi au stins rapid focul, înainte să ajungă la butelia de gaz. Zidăria casei n-a fost afectată de flăcări, dar bucătăria de vară și acoperișul au ars complet, iar după intervenția pompierilor jumătate din tavanul casei și un perete s-au dărâmat. Astfel, în câteva minute, șase persoane, sora Flórika cu fratele ei, băiatul cu soţia şi cu doi copilaşi – au rămas fără adăpost.

Iubirea lui Dumnezeu, care i-a ocrotit în acest necaz, s-a făcut vizibilă și prin împreuna simţire a fraţilor, care au contribuit la reconstruirea acoperișului, atât prin muncă voluntară, cât şi prin donaţii de bani şi alte bunuri. Cheltuielile s-au ridicat la 16.500 de lei. ADRA Banat şi România au susţinut acest proiect cu aproape o treime din cheltuieli, restul fiind acoperit de donațiile venite din bisericile Oradea „B” EDEN, Birghezd (SJ), Oradea „A”, Marghita, Galoşpetreu, Fughiu, Carei (SM), Valea lui Mihai, şi de la persoane din Austria, Crasna (SJ), Salonta şi Valea lui Mihai.

Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru această experienţă zguduitoare, dar plină de har, în care am putut să ne unim puterile prin El, pentru a da un ajutor celor în necaz.

Pastor Verebi László

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *