adventistbanat.ro

Meniu

Expo-Sănătate 2012, Arad

25 octombrie 2012
expo 2012

În perioada 16-21 septembrie 2012 în cadrul iniţiativei „Misiune pentru marile oraşe”, la Arad s-au desfaşurat proiectele „Crosul inimii-Ai grijă de inima ta!” şi „Expo-Sănătate 2012”, evenimente organizate de Asociaţia Youth and Family a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea Micălaca Arad, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Renton (SUA) şi Conferinţa Banat, cu sprijinul susţinut al autorităţilor oraşului.

Această săptămână a sănătăţii a debutat duminică, cu Crosul inimii, acţiune având ca scop promovarea unuia din cei 8 factori New Start, exerciţiul fizic. Participarea a peste 500 de persoane dintre care 340 de alergători de toate vârstele, susţinerea din partea unui public cel puţin tot atât de numeros, cât şi buna organizare a evenimentului au garantat reuşita acestei acţiuni generând o bună imagine bisericii şi constituindu-se într-o bună reclamă pentru Expo-Sănătate ce urma să înceapă a doua zi.

Săptămâna sănătăţii a debutat cu conferinţa de presă având ca scop prezentarea şi promovarea acestui eveniment. La conferinţa de presă au participat senatoarea republicană Pamela Roach reprezentând statul Washington, SUA, primarul Aradului, ing, Gheorghe Falcă, Conf. Univ. Dr. Olariu Teodora, director general al Spitalului Judeţean Arad, Mihai Maur, preşedintele Conferinţei Banat, Adrian Petreacă, pastorul Bisericii Adventiste Renton şi Emil Jigău, pastor al Bisericii Adventiste Micălaca Arad şi preşedinte Youth and Family, coordonatorul general al proiectului. În urma conferinţei de presă evenimentul a fost mediatizat prin toate canalele media arădene.

Proiectul Expo-SĂNĂTATE s-a desfăşurat zilnic de luni până vineri între orele 16-20, bucurându-se de sprijinul celor aproximativ 100 de voluntari, medici, asistenţi medicali, studenţi la medicină, pastori din întreg judeţul Arad şi nu în ultimul rând de grupul de voluntari ai Bisericii Adventiste Renton SUA, care au şi susţinut în cea mai mare măsură costurile acestui proiect. Bilanţul acestei săptămâni a sănătăţii s-a constituit în participarea a peste 1000 de arădeni, 800 dintre ei parcurgând întregul program al expoziţiei, beneficiind astfel de toate testele medicale gratuite. Vestea cea mai îmbucurătoare constă în înscrierea a 315 dintre aceştia la Cluburile de Sănătate care continuă acest proiect medical misionar în Arad.

Mâna cea bună a Domnului s-a văzut în tot ce a însemnat desfăşurarea acestui proiect, în implicarea voluntarilor dar şi în sprijinul autorităţilor locale care ne-au oferit cu generozitate spaţiul Teatrului de Stat Ioan Slavici dar şi cele două săli festive ale Consiliului Judeţean pentru desfăşurarea cluburilor de sănătate. Declaraţia unor profesori, beneficiari ai acestui proiect, e cea mai frumoasă concluzie pentru tot ce a însemnat acest eveniment misionar: „Calificativul pentru ceea ce aţi organizat este de tipul „ABC”, unde A înseamnă apreciere totală, B înseamnă benefic pentru populaţie şi C înseamnă cum n-a mai fost.”

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *