adventistbanat.ro

Meniu

Golgota – cruce și răscruce

11 martie 2013

„Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:4,5

Crucea întăreşte trei mari adevăruri – cu privire la noi înşine, la Dumnezeu şi la Isus Christos. În primul rând păcatul nostru trebuie să fie extrem de oribil. Nimic altceva nu scoate la lumină gravitatea păcatului mai bine decât crucea. Căci, la urma urmei, ceea ce l-a trimis pe Isus la cruce, nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoţilor şi nici laşitatea datorită căreia Pilat a şovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, şovăiala noastră şi alte păcate, precum şi hotărârea lui Christos de a purta pedeapsa lor cu dragoste şi îndurare şi de a le înlătura. Este imposibil să stăm în faţa crucii lui Christos cu integritate şi să nu ne ruşinăm de noi înşine. Apatia, egoismul, mândria şi mulţumirea de sine înfloresc pretutindeni în lume, dar nu şi la cruce. Acolo aceste buruieni otrăvitoare se veştejesc şi mor. Ele pot fi văzute cum sunt în realitate datorită uscăciunii şi otrăvii lor. Căci dacă nu a existat o altă cale prin care Dumnezeul cel drept să ierte în dreptatea sa nelegiuirea noastră, decât calea de a purta-o El însuşi în Christos, înseamnă că această chestiune a fost extrem de serioasă. Numai când vedem lucrul acesta, suntem în stare ca, dezbrăcaţi de propria noastră justificare şi îndreptăţire de sine, să ne punem încrederea în Isus ca Salvatorul de care avem nevoie de urgenţă.

În al doilea rând, dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie minunată, dincolo de puterea noastră de înţelegere. Dumnezeu ne putea lăsa pe bună dreptate în voia sorţii noastre. Ne-ar fi putut lăsa să culegem roada faptelor noastre rele şi să pierim în fărădelegile noastre. Este tocmai ceea ce meritam. Dar El nu a făcut aşa. Pentru că ne-a iubit, prin Christos El a venit după noi. El ne-a urmărit chiar şi atunci când, părăsit, se chinuia pe cruce purtând  păcatele, vinovăţia, judecata şi moartea. Numai o inimă împietrită şi insensibilă poate să rămână nemişcată, în faţa unei iubiri ca aceasta. Ea este însă mai mult decât dragoste. Numele ei propriu este „ har”, adică dragoste oferită celui ce nu merită.

În al treilea rând, mântuirea lui Christos trebuie să fie un dar nemeritat. El a „cumpărat-o” pentru noi cu preţul cel mare al propriului său sînge. Aşadar, ce ne-a mai rămas nouă să plătim? Nimic! Deoarece El a afirmat că acum totul „s-a isprăvit”, noi nu mai avem cu ce să contribuim. Desigur, aceasta nu înseamnă că noi putem păcătui în voie, contând în mod nepăsător pe iertarea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, aceeaşi cruce a lui Christos ce stă la baza unei mântuiri fără plată, este de asemenea cel mai puternic stimulent pentru trăirea unei vieţi sfinte. În lumina crucii noi trebuie să trăim adevărata smerenie, să mărturisim că am păcătuit şi că nu merităm nimic din mâna Lui decât judecata, să-i mulţumim că ne-a iubit şi că a murit pentru noi, şi să primim de la El iertarea deplină şi gratuită. Împotriva acestei smerenii proprii se răzvrăteşte mândria adânc înrădăcinată în sufletul nostru. Ne deranjează ideea că nu ne putem câştiga mântuirea sau că nu putem nici măcar contribui la ea. Ne poticnim, aşa cum se exprima sfântul Pavel, în cruce ca într-o piatră de poticnire.

Golgota nu e doar evenimentul ce împarte istoria acestei lumi în două, ci şi pe a propriilor noastre vieţi. „ Am fost răstignit împreună cu Christos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu ci Christos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine.” Gal.2,20

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *