adventistbanat.ro

Meniu

Fă-ți timp…

21 ianuarie 2014
Mother with child boy son at winter

În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea si lacrima arzând
Fă-ți timp să poți, cu milă, să le alini oricând!

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adâncimi de vis,
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!

Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor!

Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!

Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni….
Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini….

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!

Fă-ți timp să guști frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp, că ești de multe mistere-nconjurat!

Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!

Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții adevăratul sens!

Fă-ți timp, ACUM! Să stii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *