adventistbanat.ro

Meniu

Cultul mediocrității

11 iulie 2013

Religia și religiozitatea

Dacă citim istoria antică și modernă vom observa că dintotdeauna omul a fost o ființă religioasă (deșii unii au dorit să smulgă această realitate din ființa omului considerând-o o rămășiță primitivă nefolositoare în calea evoluției). Cultele apar și dispar, ideile și practicile religioase se schimbă, însă simțul religios al omului rămâne o constantă. Au existat și există și astăzi culte care nu au fost înregistrate niciodată sub jurisdicția vreunui stat (cu toate acestea nefiind ilegale), neavând nici organizație, nici lăcașe de cult dedicate, dar în același timp numărând adepți cu milioanele. Care să fie acestea? Iată câteva dintre ele: cultul muncii, cultul personalității, cultul banului, cultul modei, cultul frumuseții, etc. Dintre acestea face parte și cultul asupra căruia aș vrea să ne oprim pentru a-l analiza mai îndeaproape: cultul mediocrității! Ați auzit de cultul acesta? V-ați gândit vreodată că acest cult este foarte răspândit în societatea noastră actuală și chiar în biserică? 

Cultul mediocrității: doctrine și practici

Ideea de bază a cultului mediocrității este aceea că trebuie să optezi întotdeauna pentru minimul necesar în acele domenii ale vieții care cer efort spiritual, intelectual sau fizic. Întrebarea fundamentală a aceluia care a aderat la această filosofie este: Care este minimul necesar pe care trebuie să-l fac pentru a putea merge mai departe? (alte exemple: care este nota minimă de trecere la un examen, care este minimul de îndatoriri pe care le am într-o societate, care este minimul necesar care mi se cere pentru a fi mântuit?). În spatele acestui mod de gândire se află atitudini și trăsături de caracter cum ar fi: lenea, nepăsarea, iresponsabilitatea personală, mulțumirea de sine, neglijența, etc. Cel care este stăpânit de mediocritate este un om plafonat, fără viziune cu privire la viitor, cu ținte joase, care întotdeauna face lucruri de slabă calitate, fără inițiativă, dependent de ajutorul sau mila altora, târându-și viața de azi pe mâine, un om cu ochelari cenușii care nu poate distinge și nu se poate bucura de diversitatea culorilor vieții. Gândirea personală critică este pentru astfel de oameni o problemă periculoasă, asumarea responsabilității este sinucidere, râvna, o investiție mare care nu se justifică, împreuna simțire și implicarea, risipire fără rost a resurselor. În concluzie, oamenii din această categorie sunt persoane imature, ușor de manipulat, fără coloană vertebrală, pe care nici Dumnezeu și nici semenii lor nu se pot baza. S-ar putea să ne regăsim pe alocuri în acest tablou?

Dumnezeu și mediocritatea

Dacă citim cu atenție Scriptura (pentru cei care mai păstrează acest obicei), observăm că pur și simplu Dumnezeu nu se împacă cu mediocritatea la fel de mult cum nu se împacă cu păcatul. Să fie mediocritatea păcat?! Viziunea lui Dumnezeu cu privire la ființa umană (adică cu privire la mine și la tine) este aceea de dezvoltare maximă a tuturor aspectelor ființei, pănă la cotele cele mai înalte posibile de atins de fiecare în parte. Astfel că Isus vrea să trăim vieți vieți îmbelșugate, de succes (Ioan 10: 10), să fim cap și nu coadă, să fim totdeauna sus și niciodată jos (Deut. 12: 13), să ne punem ținte înalte și să ne străduim să le atingem. El dorește să fim plini de râvnă în tot ceea ce intreprindem (Rom. 12: 11), să facem toate lucrurile la calitatea maximă posibilă, din toată inima, ca pentru El (Colos. 3: 23). Dacă vom căuta înțelepciunea și dezvoltarea minții cu toată pasiunea sufletului, ca pe o comoară (Prov. 2: 1-9), promisiunea Lui este aceea că ne va fi dată din belșug, cu generozitate (Iacov 1: 5). Oare de ce există atât de puțină înțelepciune printre noi? Dumnezeu urăște lucrurile făcute de mântuială, mai ales atunci când acestea sunt în contextul credinței (Ier. 48: 10), rostind chiar un blestem în această direcție. A fi în legătură și părtășie cu Dumnezeu, a avea credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna, înseamnă creștere continuă, din toate punctele de vedere, o creștere care începe aici și va continua o veșnicie.

Dumnezeu și eu

Deși nu ne place să recunoaștem, noi, ca biserică și ca individ în parte, avem o problemă serioasă cu mediocritatea. Asta o spune Dumnezeu (dacă Îl credem pe cuvânt). Se pare că acesta este blestemul nerostit al bisericii Laodicea. Și ce ne-a adus aici? Mulțumirea de sine (sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic – Apoc. 3: 17) și propriile noastre standarde joase pe care ni le-am confecționat din frunze de smochin, precum primii noștri părinți! Credem (oare cine ne-a sugerat asta?) că și în privința mântuirii există nota minimă de trecere, acel amărât de 5, însă ne înșelăm amarnic. Să ne mai mirăm de ce bisericile noastre sunt slabe, de ce ne târâm viața de credință cu stoicism fără nici o înflăcărare, de ce Dumnezeu nu mai găsește printre noi oameni destoinici care să poarte povara lucrării? Nu e nimic de mirat.

Întrebarea care îmi stăruie în minte este aceasta: Se mai poate schimba ceva și dacă se mai poate schimba, cine va începe schimbarea? Dumnezeu ne oferă un răspuns simplu și provocator: Caut un om… (Ezech. 22: 30) Aș putea fi eu? Ai putea fi tu?

pastor Florin Orodan

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *