adventistbanat.ro

Meniu

Certitudinea revenirii

11 martie 2013

Pastorul Richard O’Fill predica în biserica Takoma Park despre a doua venire a lui Isus Hristos, iar în timpul prezentării a pus întrebarea: Cine doreşte ca Mântuitorul să revină aşa cum a promis? O mulţime de mâini s-a ridicat. Erau persoanele prezente care îşi exprimau dorinţa ca Domnul Isus să revină. A urmat a doua întrebare: Cine doreşte ca Domnul să revină acum? A urmat o tăcere apăsătoare. Nu s-a mai ridicat nicio mână.

Nu este cazul să repetăm întrebările în dreptul altor persoane, dar ecoul lor continuă să răsune, iar răspunsurile pot fi personale. Subiectul revenirii se pare că este ocolit în ultimul timp, iar întârzierea despre care Isus Hristos a vorbit în parabola celor zece fecioare a erodat într-o anumită măsură entuziasmul aşteptării. Poate şi anumite abordări marcate de o doză prea mare de entuziasm în interpretarea unor evenimente din istoria recentă sau mai îndepărtată au contribuit la această stare.

Aceeași atitudine au avut-o si ucenicii când au pus întrebarea: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Curiozitatea face parte din natura noastră decăzută. În schimb, Isus le răspunde punând accent pe ceea ce este mai important, si anume de a fi gata tot timpul. Aceeaşi întrebare se repetă şi în ultima zi pe care Mântuitorul o petrece cu ucenicii (Faptele apostolilor 1:6), iar Acesta le răspunde:,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele: pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. Ei nu erau pregătiţi în acele momente să înţeleagă ceea ce mai târziu Ioan, ucenicul iubit, a scris în Apocalipsa. Isus le spune clar: „Voi nu de hărţi cronologice aveţi acum nevoie, ci de hărţi misionare. De aceea „veţi primi o putere când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului”. Urmează evenimentul înălţării la cer a Mântuitorului, eveniment ce a marcat profund credinţa lor în divinitatea lui Isus Hristos. Realitatea învierii lui Domnului Isus, precum şi înălţarea Sa la cer au constituit pentru ucenici şi pentru primii creştini dovezile identităţii Sale divine. Începând cu acest moment, totul este văzut într-o altă perspectivă. Sunt convinşi că Acela pe care L-au urmat a coborât din cer. Viaţa şi misiunea Lui pe acest pământ capătă noi dimensiuni, iar evenimentul Golgotei nu este crima cea mai oribilă, ci jertfa supremă.

Înălţarea lui Isus Hristos constituie şi modelul revenirii. Ucenicii continuă să aibă privirile pironite spre cer, de parcă nu doresc să mai vadă altceva. Este nevoie ca doi îngeri să le atragă atenţia prin prezenţă şi prin cuvintele pe care le adresează. „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi la cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”. Norul ce L-a ascuns pe Mântuitorul, simbolul prezenţei divine, va constitui semnul revenirii Sale. Misiunea despre care le vorbea Domnul lor acum are un fundament puternic, pentru că se bazează pe aceste realităţi certe: moartea, învierea, înălţarea şi revenirea Sa pentru a desăvârşi lucrarea mântuirii. Isus, Cel pe care L-au ascultat vorbind, L-au văzut manifestând compasiune, plângând pentru cetatea Ierusalimului, batjocorit şi condamnat la moarte, dar înviat în slavă, va veni din nou în acelaşi mod în care L-au văzut mergând la ceruri.

Făgăduinţele revenirii (Ioan 14:1-3) capătă noi sensuri, iar certitudinea lor este exprimată în predicile pe care le rostesc, în rugăciunile pe care le înalţă, precum şi în salutul pe care îl folosesc. Predica profetică a Mântuitorului, ultima Sa predică, cu semnele ce acoperă întreaga perioada a aşteptării, distrugerea Ierusalimului ca simbol al evenimentului final ce va încheia istoria omenirii sunt dovezi incontestabile că destinul acestei planete se află în mâinile lui Dumnezeu şi îşi urmează traseul stabilit.

Domnul Isus Hristos n-a ocolit întrebarea directă a ucenicilor; a menţionat că ”ziua şi ceasul” sunt păstrate de Tatăl. Există totuşi un lucru pe care avem posibilitatea să-l cunoaştem, şi anume apropierea revenirii. Prezicerile făcute de Mântuitorul sunt extrem de importante, mai ales pentru noi, cei care am ajuns să intrăm în mileniul al treilea. El a promis celor care Îl aşteaptă o lume fără suferinţă, boală sau moarte, iar circumstanţele prin care adesea trecem ne determină să dorim împlinirea făgăduinţelor Sale. Deseori, însă, aceste dorinţe legitime sunt însoţite de o nevoie după senzaţional, menită să menţină o anumită stare emoţională de aşteptare, si nu de o dorinţă sinceră de a-L vedea pe Isus Hristos. Rostul semnelor nu este acela de a satisface curiozitatea sau a produce adrenalină pentru menţinerea vigilenţei noastre. Ele au rolul de a arata că direcţia în care ne îndreptăm este cea prevăzută în Cuvântul lui Dumnezeu, iar prin credinţa în acest cuvânt să veghem aşa cum Isus Hristos ne învaţă în parabolele aşteptării. De aceea, este bine să evaluăm semnele revenirii, ţinând cont de următoarele criterii:

  • Mai degrabă tendinţe decât evenimente. Când Musolini a recunoscut statul Vatican în anul 1918, foarte mulţi spuneau: s-a împlinit profeţia din Apocalipsa 13 care vorbeşte despre vindecarea rănii de moarte; pe urma s-a văzut că este vorba de un proces al vindecării şi nu de un eveniment.

  • Evaluarea dovezii în lumina scrierilor inspirate: Biblia şi Spiritul profetic. Nu este suficient să fie doar un fapt senzaţional.

  • Realitatea evenimentelor cere verificarea acestora dintr-o sursă sigură, pentru că mereu apar alarme false, mai ales în această eră a comunicării facile. Chiar şi pe vremea apostolului Pavel au sosit în Tesalonic alarme false, motiv pentru care acesta trimite o nouă epistolă.

Despre certitudinea revenirii vorbeşte chiar şi ultimul capitol al Bibliei. Nu trebuie să uitam în schimb faptul că escatologia biblică este tridimensională (escatologie = vorbirea despre sfârşit). Isus Hristos a venit deja, iar la Golgota Şi-a dat viaţa pentru răscumpărarea noastră. Este argumentul revenirii. N-a venit să moară pentru păcatele noastre, ca pe urmă să ne lase în aceasta lume a durerii şi a suferinţei. Promisiunea „voi fi cu voi în toate zilele” a constituit o mare mângâiere de-a lungul veacurilor pentru copiii Săi. Cea de-a treia dimensiune este mult accentuată în Apocalipsa 22 în făgăduinţa: „Eu vin curând”, ce se amplifică până la sfârşitul capitolului, repetându-se de şapte ori. Strigătul se aude întâi din sfera cerului, apoi este preluat de cei care aşteaptă prin invitaţia „vino”, cât şi prin ultima rugăciune a Bibliei: „Amin, vino, Doamne Isuse!”

Certitudinea revenirii nu poate fi pusă la îndoială; este realitatea istorică ce va marca noul început, cântecul nou şi întâlnirea cu Mântuitorul Isus Hristos. Tot ce este frumos aici va continua în ceruri, iar tot ce ne produce durere aici, acolo nu va mai fi. Din partea noastră se aşteaptă doar atât: să fim robii cei credincioşi şi înţelepţi, să fim fecioarele cu candelele pregătite, să fim cei care iubesc venirea Lui prezentă şi viitoare.

Pastor Ioan T.Câmpian

Secretarul Uniunii de Conferințe

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *