adventistbanat.ro

Meniu

Centrul educațional Creativ

20 iunie 2015
8. creativ

Dintre toate lucrurile de care un lider ar trebui să se teamă, nepăsarea ar trebui să fie prima pe listă John Maxwell

La început de an 2015 mi-am împărtășit visul cu alți frați; o familie și-au oferit un bun de preț pentru proiectul acesta iar spațiul de lângă librăria Sola Scriptura Ineu s-a eliberat. Așa s-a născut Centrul educațional CREATIV de la Ineu.

Iată ce facem noi la Creativ:

Funcționăm cu 5 cluburi:

  1. Engleză – cursul ține două ore și ne concentrăm pe vocabular, pronunție și conversaț Tehnologia și jocurile ne sunt parteneri de excepție. Copiii, dar și părinții, sunt încântați, iar la sfârșitul fiecărui nivel copiii sunt stimulați cu medalii și trofee.
  2. Lectură – ne ajută să descoperim valoarea cuvintelor și fiecare poveste citită are lecții valoroase să ne înveț
  3. Muzică – învățăm la două instrumente, fluier și chitară, mulțumită colegilor Ionel Vlad, Paul Balaban și tânărului Andrei Dă
  4. Abilități practice – se ocupă Lavinia Ivașcu și Camelia Băcuieți
  5. cultură generală – clubul ne face cunoștință cu lucruri și informații din toate domeniile.

Numărul participanților se apropie de 30 și cel mai probabil ne vom opri aici din lipsa resurselor umane.

La Creativ toate cursurile sunt gratuite cu toată că fiecare activitate costă. O lună de activitate pe toate cluburile costă în medie cam 400 de euro. Aici includem chiria, materialele logistice, premiile oferite la fiecare etapă, consumabile, costuri deplasări, etc.

De unde avem banii? Cred sincer că vin de la Domnul prin oamenii deosebiți care nu pot fi indiferenți față de o asemenea lucrare. ADRA Banat sub aripa căreia s-a deschis și se dezvoltă centrul Creativ, este o altă sursă de susținere.

Activitățile centrului Creativ se desfășoară și în afara zidurilor acestuia. Mai multe clase de elevi din zonă dar și din alte școli au beneficiat anul acesta de seminarii sub sigla Creativ.

Care-i visul următor? Să deschidem un al treilea centru de influență în Ineu și de ce nu, primele centre în alte zone ale Banatului. Ai curajul să pășești în Iordan?

Puteți vedea ce facem săptămânal la centrul Creativ intrând căutând pagina de Facebook al centrului Creativ.

Suntem încântați să vă avem în echipă și vă invităm să ne sprijiniți. Orice donație ne este de real folos și o veți putea face prin casieria Conferinței specificând „pentru ADRA Banat, centrul Creativ”.

Când s-a întâmplat ultima oară să inițiezi ceva semnificativ în viața ta? Dacă în ultimul timp nu ai ieșit din zona de confort, ar trebui să începi acum. Centrul CREATIV poate să fie inspirația și motivația ta.

 

Daniel Bota, ADRA Banat

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *